Mapamond

„La historia me absolvera”

Doru CIUCESCU

„Președintele Fidel Castro este bolnav” – anunța, zilele acestea, postul francez de televiziune TV5. Comentariile nu au întîrziat să apară, cu accente pe ce va putea să fie în Cuba după perioada castristă. Un scurt documentar despre aceasta l-am considerat util pentru cititorii noștri.

„La historia me absolverá” (Istoria mă va scuti de pedeapsă). Acestea au fost cuvintele cu care și-a încheiat apărarea Fidel Castro Ruz în timpul procesului în care era acuzat de a fi condus atacul armat din 26 iulie 1953 asupra unor barăci ale cazarmei militare din Santiago. Această propoziție a constituit și titlul documentului răspîndit în toată Cuba, prin care erau atacate practicile anticonstituționale, represive și corupte ale regimului lui Fulgencio Batista y Zulvidar. De altfel, credința că va fi scutit de pedeapsă l-a ghidat pe Castro ca un fir roșu în toate acțiunile lui, în care a combinat romantismul cu aventura dusă pînă la sacrificiul suprem, nu numai al lui, dar și al întregii omeniri, așa cum s-a întîmplat în așa-numita „criză a rachetelor din Cuba” din octombrie 1962, cînd relațiile antagoniste americano-sovietice s-au acutizat foarte mult și războiul mondial nuclear a fost pe punctul de a se declanșa.

Castro s-a născut pe 13 august1927 în Mayari, un orășel din provincia Oriente. Tatăl său, Angel Castro y Argiz, un imigrant din Spania, a fost căsătorit cu o femeie cu care a avut 2 copii, dar, în același timp, a avut alți 5 copii cu bucătăreasă lui, Lina Ruz Gonzáles, dintre care al doilea a fost Fidel, motiv pentru care numele lui complet este Fidel Castro Ruz. Tînărul Castro a absolvit dreptul la Universitatea din Havana.

Originea spaniolă a tatalui lui Castro a contribuit la poziția lui anti-americană și contrară guvernelor pro-americane din Cuba. Trebuie menționat că Spania a pierdut suveranitatea asupra Cubei în urma războiului hispano-american, care s-a încheiat prin semnarea tratatului de pace de la Paris din 10.12.1898. Atunci, S.U.A. au dobîndit dreptul de a controla politica externă și internă a noului stat, precum și de a inființa o bază militară în golful Guantánamo. Ocupația militară americană a durat pînă la 25 mai 1902, cînd a fost ales primul președinte cubanez -Tomás Estrada Palma- și a fost declarată independența Cubei. În septembrie 1933 a început „era Batista”. Atunci, Fulgencio Batista y Zulvidar, fiul unui fermier sărac, a organizat revolta „sergenților”, reușind să răstoarne regimul provizoriu instituit de Carlos Manuel Cépedes, care l-a rîndul lui înlocuise regimul dictatorial al lui Gerardo Machado y Morena. Sergentul Batista a fost artizanul unei constituții democratice. În 1940 a fost ales președinte. El a redus corupția, a atras investițiile americane și a mărit numărul celor care aveau un loc de muncă. La terminarea mandatului, în 1944, el a plecat în S.U.A. cu grad de general, lăsînd o bună impresie în rîndul cubanezilor.

În martie 1952 a avut loc o revoltă a militarilor contra președintelui Carlos Prio Soccarás. Batista a fost rechemat în țară pentru a guverna, fiind primit cu aclamații de către populație. La 10 martie 1952 el a răsturnat regimul lui Soccarás și a anulat alegerile care urmau să aibă loc. De această dată, Batista a acționat ca un dictator brutal, pus pe căpătuiala lui și a camarilei care îl înconjura. Unul dintre oponenții fervenți ai lui Batista a fost Castro. Astfel, el a participat la atacul armat din 26 iulie 1953, menționat la începutul articolului, care a dus la condamnarea și arestarea lui. După eliberarea din 1955, el alege calea exilului în Mexic. Mai tîrziu, la 2 decembrie1956, un grup format din medicul argentinian Ernesto Guevarra, denumit Ché, Fidel Castro Ruz și Raúl Castro Ruz, fratele său mezin, precum și alți cîțiva combatanți, debarcă de pe iahtul „Gramma” în provincia Oriente și se retrage în munții Sierra Maestra, de unde duce o luptă de gherilă contra regimului lui Batista. La 10 ianuarie1959, dictatorul Batista a fost obligat să fugă împreună cu familia lui în Republica Dominicană, lăsînd astfel liberă intrarea în Santiago a forțelor populare. În acele momente, atît americanii, cît și sovieticii, nu-și închipuiau că noul regim va fi rezista peste 45 de ani. La 16 februarie 1959 Castro a devenit prim-ministru, iar postul de ministru al economiei a fost acupat de Guevarra. Imediat, noul guvern a efectuat o reformă agrară. Partidul condus de Castro, denumit Partidul Poporului Cubanez, a fost transformat în Partidul Comunist Cubanez. O delegație guvernamentală, condusă de Castro și Guevarra a făcut, în luna mai 1960, o vizită oficială la Moscova, ocazie cu care primul- ministru și primul-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov, a promis cu emfază că U.R.S.S. va apăra cu armele Cuba. La întoarcere, încurajat de promisiunea liderului sovietic, guvernul cubanez a naționalizat băncile, monopolurile străine, printre care se număra United Fruit Company, precum și întreprinderile marii bughezii. A început industrializarea țării cu utilaje și tehnologie sovietice. Serviciile medicale și învățămîntul au devenit gratuite. Cuba a devenit un satelit al U.R.S.S. Trupe cubaneze au susținut influența sovietică în Angola și Etiopia. Revoluționari comuniști au fost infiltrați în America Latină, unde au reușit instaurarea unor regimuri pro-sovietice în Chile și Nicaragua. În aprilie 1961, un grup de emigranți cubanezi din S.U.A. a încercat fără succes să debarce la Bahia Cochinos (Golful Porcilor). La 3 octombrie 1961, S.U.A. au rupt relațiile diplomatice cu Cuba și au instituit o blocadă economică ce nu va fi ridicată parțial decît la 21 iulie1975.

Punctul culminant al activității politice a lui Castro a fost în octombrie 1962, în timpul așa-numitei „crize a rachetelor din Cuba”. Totul a început în iulie 1962, cînd președintele John Fritzgerald Kennedy a fost informat că, în Cuba, specialiști sovietici montau 29 de instalații de lansare a rachetelor balistice cu rază medie și scurtă de acțiune. Americanii au cerut retragerea rachetelor în U.R.S.S. Poziția hotărîtă a președintelui american, care a hotărît începerea pregătirilor pentru război, l-a obligat pe Hrușciov, în ciuda opunerii lui Castro, să anunțe la 28 octombrie1962 că sovieticii vor retrage rachetele din Cuba.

După 1992, de cînd U.R.S.S. s-a destrămat, regimul castrist a intrat într-o criză profundă, care s-a răsfrînt și asupra sănătății liderului său. În acest sens, canalul francez de televiziune TV5 a difuzat, zilele acestea, știrea că Fidel Castro este grav bolnav.

Marea majoritate a cubanezilor au fost fideli, din toată inima, regimului comunist, dar în urma posibilei dispariții a lui Castro cine ar mai rămîne fidel principiilor politicii sale, care au dat chipul Cubei pentru aproape o jumătate de secol?