E fără zece și deja s-a sunat de ieșire. E pauză… cîțiva dintre elevi caută plini de entuziasm, în mapele lor uriașe și negre sau prin ghiozdane burdușite de cărți, acel mic detaliu care le va întregi starea interioară și le va „reîncărca bateriile”… un pachet de țigări. Apoi, împreună cu un „partener”, deoarece singur nu are aproape nici un farmec, pornesc spre locurile destinate acestei activități: afară, în frig, prin spatele liceului, sau, pentru cei care se respectă, la toaletă. Nu vreți să știți ce rămîne în urma lor după fiecare recreație: „un covor” de chiștoace, pachete goale dosite prin spatele caloriferelor, un nor imens de fum, adică, într-un cuvînt, ocupație pentru femeile de servici.
Un lucru pe care l-am observat cu ușurință este preferința universală pentru o anumită marcă de țigări, încă nu am reușit să găsesc o motivație corespunzătoare, însă un lucru e cert: lumea se simte bine în pauze, și nimeni nu se mai jenează să recunoască deschis că e fumător.
Majoritatea domnilor profesori nu sînt de acord cu fumatul, iar unii chiar au o „simpatie” aparte pentru cei care îl practică. Lucruri care însă nu par să îi încurce pe fumători. Din contra, fumatul se transformă astfel într-un act de curaj și, mai ales, o dovadă de tupeu, dat ffiind că treci peste sfaturile și avertismentele celor mai în vîrstă.
Am fost foarte mirată și oarecum șocată să descopăr printre fumători nu doar copii de la 16-17 ani în sus, dar chiar pe cei mici din învățămîntul primar, cum ar fi clasele a VI-a, a VII-a. Efectele pe care le presupune un consum constant de tutun sînt dintre cele mai crunte, în frunte cu boli precum cancerul. Cerînd părerea mai multora, mi s-a spus că o primă cauză pentru care au pășit pe calea acestui viciu ar fi curiozitatea care i-a chinut la început, iar cu timpul a intervenit și dependența. Mi se pare și sună ridicol, cînd un copil de 17 ani spune că e dependent, și oricît ar vrea nu se poate lăsa. Probabil mulți nici măcar nu au încercat cu adevărat! Însă revenind la adevărata cauză, cred că aceasta poate fi clasificată drept o slăbiciune, combinată cu o doză de teribilism la care se adaugă, bineînțeles, anturajul.
Din cîte am văzut și am întîlnit, sînt prea puține persoane care iau fumatul drept o necesitate propie, fără a se lăsa influențați de majoritate. Cred că astfel de oameni pot fi lăsați deoparte, fiindcă dependența e inevitabilă, iar plăcerea aparține fiecăruia.
Cît despre „cei mici”, ei iau exemplu celor din jur, iar la capitolul discernămînt stau destul de prost, asta din pură lipsă de experiență.
Probabil ceea ce ne lipsește în acest domeniu este ideea de a învăța pe cei neștiutori, fără a impune anumite reguli sau a născoci amenințări. Pe cît pare de absurd, tocmai o asemenea atutidine din partea părinților sau a profesorilor determină și chiar încurajează fumatul în rîndul adolescenților. Atît timp cît împotriva fumatului vor fi aduse cît mai multe argumente legate de sănătate sau moralitate, cu atît consumul în rîndul adolescenților va crește, din pură dorință de a încălca regulile.
Însă consumul țigărilor e doar una dintre „marile dureri” ale acestei generații. Dintr-un anumit punct de vedere, o astfel de „ocupație” este relativ minoră; ea poate căpăta proporții, iar abia atunci avem de a face într-adevăr cu probleme. (Noémi CRISTESCU)
Lasă un răspuns