Vulgaritatea

La școală, în autobuz, în magazine, peste tot întîlnim acele personaje care-ți sar în ochi. Felul în care se îmbracă te duce cu gîndul la epoca în care frunza era piesa de bază în vestimentație.

Machiajul, care se asortează cu vestimentația, este strident, seamănă cu machiajul triburilor de canibali din Africa atunci cînd se află în război.

Dacă ne uităm la televizor și avem „onoarea” să vedem o prezentare de modă, ne întrebăm cine va purta hainele acelea bizare și cum au putut irosi inutil atîta material. Bineînțeles, aceste creații spectaculoase trebuie completate și de o frizură pe măsură. Ce poți modifica cel mai des la părul tău? Culoarea. Aceasta variază de la gri, roșu aprins, albastru pînă la verde și negru. Cei vopsiți seamănă însă mai mult cu ouăle de Paște decît cu niște oameni. Ideea de a imita fără a discerne este din ce în ce mai prezentă și ne duce, evident, spre vulgaritate.

La o vestimentație și o coafură nepotrivită, un vocabular pe măsură ne completează în totalitate. Noi, romînii, la acest capitol sîntem printre primii. Vocabularul nostru pendulează între „măi dragă” și între vocabularul formațiilor care se întrec în a elogia anumite părți ale corpului sau vocabularul formațiilor care prezintă adevărul crud în care trăim folosind expresii triviale. Textele acestor formații pun la grea încercare urechile ascultătorilor, și așa zdrobite de limba de lemn. Din păcate, pare tot mai evident că nu știm să ne alegem modelele care ni se potrivesc. Sîntem nu numai săraci economic, ci și săraci cu duhul. (Roxana STOICA)