EDITORIAL Gîze și rechini

Nicoleta BICHESCU

Un pensionar și un șofer de autobuz vor fi trimiși în judecată pentru luare și dare de mită. Bătrînul nu a avut suficienți bani în buzunar, așa că i-a pus pe bord șoferului doar o parte din sumă, în speranța că își va duce la bun sfîrșit călătoria. Șoferul, pentru care salariul este mereu mult prea mic, s-a bucurat de oferta care nu-i era necunoscută și a acceptat, tacit, ca bătrînelul să circule clandestin. Cei doi s-au bucurat, însă, scurt timp. Oamenii legii, pe fază, au surprins momentul, i-au luat pe cei doi de o aripă și i-au dus la secție. Anchete, declarații, polițiști, procurori. O agitație greu de descris, pentru 10.000 de lei. O demonstrație de forță sau, pur și simplu, rezolvarea unei găinării care va putea fi, însă, trecută pe lista guvernanților, care au nevoie de succese în lupta împotriva corupției?

Astfel de întîmplări sînt, poate, obișnuite într-o țară civilizată și țin de normalitate, de faptul că muritorii sînt, la fel ca și în fața lui Dumnezeu, egali în fața legii. La noi, însă, e o încercare penibilă de a demonstra că se dorește lupta împotriva corupției, o tentativă jalnică de a îndrepta o imagine atît de șifonată. Poate nu aș fi scris aceste rînduri dacă, în timp ce pensionarul și șoferul dau cu subsemnatul la poliție, caracatița din jurul nostru nu ar fi atît de sufocantă. În România zilelor de astăzi, toul a devenit afacere de familie. În administrație, politică și în sectorul economic, e un păienjeniș de tentacule de fini, nași și cumetri, care învăluie totul în jurul lor. Orice afacere e solidă atîta vreme cît e bazată pe interese personale sau de partid, și nu din rațiuni economice. Banul public ia trasee nebănuite, spre amici politici sau de pahar, pentru a se întoarce apoi în buzunar personal sau în pușculița partidului, în general, a celui aflat la guvernare.

În timp ce unii care dau găuri de mii de miliarde de lei la bugetul statului se afișează cu nonșalanță pe la recepții, pentru 10.000 de lei, un pensionar și un șofer au dosar penal. Aș fi cu totul de acord ca cei doi să dea socoteală, dacă același lucru l-ar face și cei care și-au făcut din furtul de la stat, indiferent de forma lui, o rețetă a îmbogățirii personale. Corupția e atît de bine înfiptă în conștiința noastră, încît nici avertismentele unor oficiali europeni sau americani, nici miile de articole din presă nu pot să o zdruncine. A devenit un mod de a fi nu doar a funcționarilor de la ghișeu, ci, mai ales, a unor oameni de afaceri, a unor politicieni și persoane implicate în administrație.

Ce s-ar întîmpla dacă am trăi fără corupție? Toată lumea și-ar plăti dările la bugetul statului. Mai mulți bani, ar putea însemna pensii mai mari, alocații mai consistente. Sistemul de sănătate poate ar funcționa mai bine. Lucrările publice s-ar face pe bază de licitații reale, și nu doar ținînd cont de interese private. Ar costa mai puțin și asfaltarea unei străzi, și deszăpezitul. Cu banii care ar rămîne, s-ar putea rezolva probleme sociale. Școlile și spitalele s-ar putea renova cu fonduri mai puține, care să nu includă și șpaga către cel care a acordat lucrarea. Și iar s-ar face o economie, care ar putea duce la creșterea bunăstării noastre. Și atunci,i pensionarul ar avea 10.000 de lei să-și cumpere bilet. Iar pe șoferul de autobuz nu l-ar mai interesa șpaga strecurată pe bord, pentru că i-ar ajunge salariul și s-ar teme de un dosar penal sau de pierderea locului de muncă.

Acestea ra fi doar o parte din efecte. Cu tot optimismul, acest lucru nu se va întîmpla, din păcate, prea repede. Combaterea corupției e o chestiune care ține de voință politică, și PSD nu pare dispus să ia o măsură tranșantă. Pentru că, altfel, de unde bani pentru campanie, pentru vile și mașini de lux. Și, cînd comunitatea europeană în care visăm să intrăm ne pșresează să rezolvăm problema, arestăm două gîze, un pensionar și un șofer, și ne lăudăm că vrem să facem curățenie. Marii rechini rămîn, însă, să zburde în apele tulburi ale unei interminabile tranziții.