O acțiune de amploare a polițiștilor, cărora li s-au alăturat și reprezentanți ai DSP, ITM și DSVSA Bacău, a avut loc pe 30 octombrie, la nivelul județului. Acțiunea a vizat prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, a faptelor de natură antisocială, verificarea respectării legislaţiei din domeniul protecţiei animalelor, combaterea activităţii ilicite în domeniul exploatării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos, creșterea gradului de siguranță rutieră și verificarea legalității activităților de comerț.
În cadrul activităților desfășurate la nivelul județului, au fost instituite 13 filtre rutiere, au fost legitimate peste 270 de persoane, au fost verificate 200 de autovehicule, din care 11 transportatori de material lemnos și au fost efectuate peste 100 de testări cu aparatele din dotare.
Au fost controlate 12 unități economice pentru asigurarea respectării normelor de igienă în unitățile de alimentație publică și pentru verificarea legalității activităților comerciale.
Pentru neregulile constatate, forțele de ordine au aplicat 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei și au constatat în flagrant delict 2 infracțiuni. De asemenea, a fost confiscată cantitatea de 7,5 m.c. de material lemnos, au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.
Lasă un răspuns