ACCENTE Consensul public

Prin definiție, democrația este guvernare pro tempore, un sistem în care, la intervale regulate, corpul electoral îi poate trage la răspundere pe cei care guvernează și poate impune o schimbare. Perioada de timp limitată – cea dintre alegeri – este, probabil, cea mai bună garanție împotriva puterii arogante, dar și ultima speranță a celor care constituie marea masă a electoratului din România. Totuși, această perioadă are și un neajuns, scos în evidență de cei aflați la putere și care se referă la faptul că aceasta limitează capacitatea guvernului de a-și duce la bun sfîrșit promisiunile pe care le-a avansat pentru a fi ales. Sigur că dacă aceste promisiuni ar fi să aibă un orizont larg, inclusiv programe ample de reformă socială, majoritatea s-ar putea considera dezavantajată de cadrul temporal limitat acordat. Dar așa, marea majoritate nu se mai consideră dezavantajată deoarece aproape toate promisiunile avansate s-au transformat în false iluzii. Pe de altă parte, în cazul președintelui, chiar dacă acesta nu este mînat de ambiții exagerate, conștiința faptului că dispune de timp limitat pentru aplicarea programului politic cu care s-a identificat nu poate să nu infuiențeze stilul și conduita sa politică.

Temerile privind eventualele discontinuități în aplicarea politicii sale și caracterul eventualilor săi succesori stimulează într-un anumit mod dorința de a-și încheia mandatul. Acest sentiment, nutrit probabil de domnul Iliescu, poate duce – în perioada rămasă pentru exercitarea mandatului adjudecat în urmă cu mai bine de trei ani de zile – la inițiative politice greșit concepute, la aplicarea pripită a unor măsuri, chiar și la o mînie nejustificată provocată de o opoziție întrutotul conformă cu legile. De altfel, mai toți liderii politici își fac deja griji în privința ambițiilor nutrite de liderii din „eșalonul al doilea”, uneori datorită manevrelor acestora în scopul unei cît mai bune poziționări în ierarhia succesiunii, alteori datorită intrigilor la care ei recurg. Inevitabilitatea succesiunii creează, de asemenea, un tip special de tensiune între fostul președinte și succesorul său. Noul președinte poate simți nevoia de a-și afirma independența și a se distinge de predecesorul său, chiar și în cazul în care ambii au fost ori sînt sînt legați de același partid, așa după cum este cazul tandemului Iliescu-Năstase.

La rîndul său, fostul președinte poate întîmpina dificultăți în efortul de a se împăca cu gîndul că nu are nici o șansă de a se întoarce la Putere – așa cum probabil va fi cazul actualului președinte român, chiar dacă succesorul său nu este cotat ca fiind de aceeași talie. Asemenea antagonisme și sentimente de frustrare pot genera sciziuni în partide, dar și eventuale coaliții.

Într-adevăr, pentru a întregi analiza privind determinările politice, este necesar să ne gîndim care este tipul optim de Constituție parlamentară și care sînt trăsăturile ei instituționale specifice. Printre aceste caracteristici se numără în special o funcție prim-ministerială, care îmbină puterea cu responsabilitatea, această trăsătură instituțională necesitînd, la rîndul ei, partide politice puternice și cu un înalt grad de disciplină. Asemenea caracteristici, dacă ar exista și s-ar manifesta și la noi, ar contribui din plin la promovarea deciziilor responsabile și la stabilitatea guvernamentală, stimulînd în final o concurență autentică între partide, fără a cauza o fragmentare politică excesivă.

În ultimă analiză, trebuie spus că oricare regim, indiferent de gradul de înțelepciune pe care este clădit, trebuie să depindă, în sensul perpetuării lui, de un sprijin larg din partea societății – adică din partea principalelor ei forțe, categorii și instituții. Astfel și societatea democratică românească ar trebui să se bizuie pe un consens public, care să recunoască drept autoritate legitimă numai puterea de stat obținută pe căi legale și democratice. Ele depind, de asemenea, de capacitatea conducătorilor de a guverna, de a inspira încredere, de a respecta limitele puterii lor și de a clădi un grad adecvat de consens. Deși aceste calități sînt cît se poate de importante și de necesare în oricare sistem democratic, tocmai într-un sistem ca al nostru, adică cel „specific românesc” sînt cel mai greu de obținut. Un grad înalt de dependență față de calitățile personale ale unui lider politic – sau de virtutea unui om de stat, dacă vreți -, constituie un drum riscant, dat fiind faptul că găsirea unui lider care să întruchipeze toate marile calități necesare nu este niciodată o certitudine. (Romulus Dan BUSNEA)