Guvernul României a aprobat documentația tehnico-economică necesară reabilitării segmentului de cale ferată cuprins între Ploiești și Focșani, fiind totodată declarată lucrare utilitate publică de interes național. Astfel, având în vedere că segmentul Focșani-Bacău-Roman a trecut deja de această etapă în primăvara acestui an, băcăuanii vor putea călători cu trenul până la București în mai puțin de 3 ore până în 2030.
Cei 143 de kilometri de cale ferată de pe segmentul Ploiești-Focșani vor fi reconfigurați astfel încât viteza maximă de circulație să crească la minim 160 km/h pentru trenurile de călători și la 120 km/h pentru trenurile de marfă.
Documentația tehnico-economică aprobată astăzi de Guvernul României include:
- Lucrări de infrastructură si suprastructură linii de cale ferată;
- Consolidări de terasamente si lucrări de scurgere a apelor;
- Treceri la nivel: modernizarea trecerilor la nivel cu dale elastice;
- Poduri, podeţe: înlocuirea sau reabilitarea lucrărilor de artă existente – 99 lucrări;
- Pasaje superioare: 1 pasaj nou în amplasamentul existent și 8 rămân ca în situația actuală;
- Apărări de maluri: în zona lucrărilor de artă s-au prevăzut amenajari locale ale albiei, protecție ale albiilor, praguri de fund și lucrări de amenajare locală a albiei pe noul amplasament al lucrărilor de artă de pe variante;
- Peroane: Lungime 200 m în staţiile intermediare şi 150 m în punctele de oprire; lăţime 6,00 m pentru peronele intermediare și respectiv 3,00 m pentru cele laterale, cu înălţimea +0,55m și 0,38m faţă de NSS; tunel pietonal între peroane pentrru statiile în care v=160 km/h; În stațiile Ploiești Sud, Mizil, Buzău și Râmnicu Sărat lungimea peroanelor va fi de 250-400 m;
- Lucrări de reabilitare clădiri călători și CED;
- Clădiri noi datorate sistematizării stațiilor. Lucrări de demolare a construcțiilor degradate;
- Semnalizări şi centralizări feroviare: CE și ERTMS;
- Telecomunicaţii feroviare: înlocuire echipamentelor existente, care au un grad de uzură ridicat, cu echipamente care au tehnologie moderna;
- Linia de contact, protecţie instalaţii şi energoalimentare: reabilitare instalații existente prin înlocuirea lor cu instalații noi;
- Lucrări de protecția mediului.
Valoarea totală a investiției se ridică la aproape 11 miliarde de lei, finanțarea urmând să fie realizată din fonduri externe nerambursabile, Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), Programul Transport 2021-2027, respectiv din bugetul de stat și venituri proprii ale CFR.
Lucrările vor dura 3 ani de zile și, ținând cont și de timpul necesar procedurilor de licitație și de expropriere, acestea sunt preconizate a se încheia până în 2030.
Lasă un răspuns