FC Onești intră astăzi în cantonament

Redacția Ziarul de Bacău

■ lotul este format din 23 de fotbaliști ■ Vetrea nu s-a prezentat ieri la antrenament

În această dimineață divizionara B FC Onești va pleca spre Cîmpulung Moldovenesc, pentru un cantonament de 12 zile. Pînă la urmă, conducerea clubului oneștean a ales Cîmpulung, promițîndu-i antrenorului Emil Vlăduț că au fost asigurate toate condițiile necesare unui cantonament în toată regula. „Am fost asigurat că fotbaliștii vor avea tot ce le trebuie. Dacă nu va fi așa, iau jucătorii și ne întoarcem imediat la Onești”, ne-a declarat Emil Vlăduț. Tehnicianul oneștean i-a transmis medicului echipei, Zeno Măran, să-și ia la el trusa specifică testului Ruffier, la care fotbaliștii vor fi supuși înainte de a pleca în cantonament. Testul arată stadiul de pregătire al jucătorilor. Acesta va mai fi efectuat încă de două ori, în timpul cantonamentului și imediat după finalizarea lui.

Spre bucuria tehnicianului oneștean, Lalciu, Dobre și Galbenu au venit ieri la Onești și vor intra în cantonament, fiind mari șanse ca aceștia să apere culorile echipei în returul campionatului. În schimb, Dima a fost exclus din lot, el neprezentîndu-se la pregătiri. Nici de Constantin nu se știe nimic. Ionuț Vetrea, care sîmbătă a evoluat în amicalul contra Bacăului, nu s-a prezentat ieri la stadion, din cîte se aude, jucătorul intenționînd să părăsească echipa.

Emil Vlăduț va alterna antrenamentele, 2 cu 3 pe zi, și este interesat să dispute și 3 meciuri de verificare, probabil cu FC Botoșani, Poli Unirea Iași și Cîmpulung Moldovenesc.

În cantonamentul de la Cîmpulung vor pleca 23 de fotbaliști: Uraschi, Mihalache, Iosub, Bălan, Dragomirescu, Abălașei, Chișăreanu, C. Munteanu, L. Ivan, Andronache, Avădanei, Porumb, Pleșa, Cioabă, Corneanu, Gheorghiu, Lalciu, Galbenu, Bîrsan, P. Bogdan, Dobre, Gafița, Nistor. (Cristian BLĂNUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.