La ușa primăriei, în căutarea unui cămin

Redacția Ziarul de Bacău

• abandonate de mamă de aproape zece ani, o studentă și o elevă în anul II de liceu sînt îngrijite doar de talăl lor, care se află acum în pericolul de a-și pierde locul de muncă

Pentru Alina și Mihaela Neguriță, două fete tinere de 20, respectiv 16 ani, din municipiul Bacău, copilăria fericită, mîngîierile și căldura mamei, cadourile de la Moș Crăciun sau darurile primite cu ocazia zilelor de naștere sînt lucruri despre care au citit doar prin cărți, sau au auzit, eventual, pe la colegi. Rămase de mici, în urma divorțului părinților, doar în grija mamei, fetele s-au plimbat ani buni din casă în casă în speranța că vor avea parte, în sfîrșit, de cineva care să aibă mai mult grijă de ele. „Cred că aveam vreo șapte, opt ani cînd au divorțat părinții noștri”, povestește Alina Neguriță, fata mai mare. Nu poate spune cu mîna pe inimă care din cei doi părinți a fost mai vinovat pentru destrămarea căsniciei. „Cred că amîndoi au fost de vină. Se luau la ceartă de multe ori unul cu altul și nici unul nu lăsa de la el”, își amintește acum Alina. După divorț, cele două fete au fost lăsate în grija mamei, care a rămas să locuiască pe mai departe în apartamentul ocupat pînă atunci de întreaga familie. Nu a durat mult, însă, și Ana Rusu, mama fetițelor, s-a recăsătorit. Fetele spun că nu s-au înțeles niciodată bine cu tatăl vitreg, așa că, atîta vreme cît mama lor a locuit cu ei în apartament, au stat mai mult pe la țară, la bunici. „N-a durat prea mult după ce s-a recăsătorit, că mama a vîndut apartamentul și s-a mutat cu tot cu soț la Pîncești. Tatei i s-a făcut milă de noi, cînd ne-a văzut că umblăm atîta pe drumuri, și ne-a luat să stăm la el”, mai povestește Alina Neguriță.

Sînt aproape zece ani de cînd cele două fete împart cu tatăl lor, Neguriță Neculai, o cameră îngustă din căminul de nefamiliști al societății Aerostar. „Nu ne-am plîns niciodată. Tata lucrează ca lăcătuș mecanic la Aerostar. A fost o vreme în care avea program normal de lucru. Acum s-a îmbolnăvit și a trebuit să fie scos la pensie. Nu a vrut din cauza noastră. A făcut cerere să lucreze măcar patru ore în producție, numai ca să aibă bani să mă ajute să îmi termin facultatea. Sînt studentă în anul I la Universitatea «Bacovia», Facultatea de Română-Engleză. Marea nenorocire este că tata a fost anunțat că este posibil să fie trecut pe lista disponibilizaților, așa că vom rămîne în scurt timp și fără ultima noastră sursă de venit”, explică Alina Neguriță. Tînăra studentă spune că, de cîțiva ani buni, în fiecare vară se angaja la cîte un atelier de confecții pentru a face rost de bani. În timpul anului, însă, din cauza cursurilor nu își poate respecta programul de lucru, așa că este nevoită să întrerupă munca. Cele două fete au fost luate ieri în evidența Serviciului Public de Asistență Socială, după ce au bătut la ușa primăriei pentru a cere ajutor.

La fel s-a întîmplat și cu Anca Bogos, de 22 de ani, o femeie care, în lipsa unei locuințe, se află în pericolul de a rămîne în stradă împreună cu băiatul său, de aproape cinci ani. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.