EDITORIAL Ce vrem noi de la Europa și ce vrea ea de la noi

Eduard ADAM

Europa Occidentală în care ne tot străduim să intrăm este deja sătulă de noi. De fapt, nu doar bătrîna Europă. Noi, românii, avem o imagine proastă peste tot în lume. Mai întîi au fost „italienii” noștri, plecați la muncă peste hotare. Evident, n-a fost loc pentru toți, așa că ai noștri s-au apucat de furat. De la bancomate, magazine, bănci, case particulare, au topit tot ce le-a ieșit în cale. Cînd italienii au înăsprit condițiile de intrare și ședere la ei, românii au zbughit-o în Franța, Spania și, în ultima vreme, în Anglia. Ca și cum scandalul cu adopțiile dubioase nu era suficient, ne-am trezit acum că județul Bacău este al doilea pe țară la copii fugiți peste hotare. De pe străzi sau de prin canale, la cerșit, în Londra, Amsterdam sau Torino, minorii ne-au fost aduși acasă de alții.

Anul trecut ne-au fost returnați zece fugari. Numărul nu e mare, însă în povestea copiilor repatriați cel mai mult atrage atenția nepăsarea adulților. Pentru că sînt copii care au fugit de capul lor în lume, dornici să se îmbogățească din cerșit, dar sînt și minori împinși de la spate de părinți. Dovadă că și-au împins copiii spre cerșetorie, familiile băcăuane s-au supărat cînd polițiștii le-au bătut la ușă și le-au spus să-și țină sub ochi odraslele ducărețe. Automat, se pune problema cum să stopezi fuga minorilor?! Toți cei care pleacă motivează că lipsurile i-au împins spre țări mai bogate. E o realitate, însă nu justifică nicicum astfel de acte.

E clar că familiile care și-au trimis copiii la cerșit, la noi sau afară, o vor face din nou la o oră sau o zi după ce polițiștii le-au adus odorul acasă. În acest caz, autoritățile trebuie să intervină. Prin legi dure, care să-i usture la buzunar pe adulții incoștienți, și-atunci se vor teme să-și mai îmbie copiii spre stradă. Asta, desigur, dacă autoritățile de la noi vor să schimbe imaginea șifonată a țării. Însă, sincer, impresia mea e că nu vor. Nu cred că guvernanții n-au aflat pînă acum că în Italia sînt mii de români care dorm pe bănci, că pe bulevardele parisiene cerșetorii români sînt mai mulți decît ciupercile apărute după ploaie, ori că în Spania prostituatele românce sînt „fruntea”, multe și ieftine. Asta e imaginea noastră, fie că ne place să recunoaștem, ori nu.

Ce s-a întîmplat pînă acum în ideea stopării migrației clandestine?! Nimic. Vameșii au devenit într-adevăr mai vigilenți. Dar nu cu aurolacii plecați la cerșit, ori țigăncile îmbrăcate pestriț. Îi caută excesiv pe turiștii onești, de parcă ei ar fi adevărata rușine a noastră în afară. Legile sînt și ele mai aspre. Doar pe hîrtie. Am auzit diverși care au depășit cele trei luni de ședere în afară permisă de legislație. S-au întors, au „avut grijă” de vameși, iar aceștia au „omis” să le pună vreo interdicție pe pașaport.

Nu în cele din urmă, cred că ține de noi, ca simpli indivizi, să avem o imagine mai bună în afară. Mă gîndeam la miile de români rămași clandestin în străinătate și care preferă să zacă pe străzile Occidentului cu mîinile întinse decît să se întoarcă acasă. „N-am la ce să mă întorc”, spun cei mai mulți dintre ei. Nu-i așa! Nouă, românilor, nu ne place munca. Cred cu și mai multă tărie în această afirmație după ce am aflat de cazul surorilor Neguriță, una studentă, de 20 de ani, una elevă. S-au dus deunăzi să ceară ajutor de la primărie, nu musai pentru că n-au ce mînca, ci pentru că se tem că nu vor mai putea merge la școală. Mama le-a lăsat, tatăl e gata să-și piardă pîinea. Trăiesc ca vai de ele. Dar nu se gîndesc decît să-și facă un rost. Aici, nu afară!