Primăria Bacău a redeschis negocierile cu Transport Public SA pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni, miza fiind crearea propriului serviciu de transport în comun. Asta, după ce municipalitatea a declanșat deja licitația de 530 de milioane de lei pentru desemnarea unui operator privat care să gestioneze transportul de persoane în zona metropolitană a Bacăului.
Administrația Viziteu încearcă pentru a doua oară să convingă proprietarii SC Transport Public SA să își vândă acțiunile către Primărie. O primă încercare a fost sortită eșecului, Consiliul Local respingând prețul mare solicitat de acționarii companiei. De altfel, acum doi ani când s-au dus negocierile, au existat chiar acuze legate de interese imobiliare în jurul afacerii.
A dispărut „mărul discordiei”
Prețul mare solicitat de familia Sechelariu, cea care deține pachetul majoritar al SC Transport Public SA, s-a bazat în primul rând pe terenul de pe strada Narciselor, din patrimoniul companiei, evaluat la peste 2 milioane de euro. Acționarii au dorit includerea acestuia în afacere, iar consilierii locali au refuzat, iar totul a picat.
Acum, terenul a fost vândut de Transport Public, iar primarul Viziteu a solicitat companiei, în octombrie, reluarea negocierilor. Societatea controlată de familia Sechelariu e dispusă să se așeze din nou la masă cu Primăria, însă cu noi condiții.
„În raportul de evaluare nu trebuie avută în vedere numai valoarea patrimoniului, ci și valoarea întregului fond de comerț, cu o estimare a profitului viitor și stabilirea unui preț pe acțiune, care să ia în calcul toate elementele ce se iau în mod uzual în considerare la determinarea valorii de piață a unei societăți”, precizează compania, într-un răspuns trimis recent municipalității.
Licitația-mamut ar putea fi anulată
Între timp, Primăria a demarat deja licitația de 530 de milioane de lei privind desemnarea unui operator privat pentru transportul în comun metropolitan. Procedura este momentan suspendată, după ce a fost contestată chiar de SC Transport Public SA, însă urmează să fie reluată în curând, după ce sunt remediate problemele din caietul de sarcini.
Astfel, Primăria Bacău urmărește ambele scenarii. Atât atribuirea serviciului către un privat, soluție care a reieșit drept cea mai viabilă în urma unui studiu, cât și crearea propriului serviciu, după ce ar achiziționa pachetul majoritar la SC Transport Public SA.
„Aceasta ar fi cea mai convenabilă soluție. Suntem singurul municipiu din țară fără propriul serviciu de transport în comun […] Problema era terenul acela de 2 milioane de euro. Acum înțeleg că a fost vândut și de aceea reluăm negocierile. În paralel, mergem și cu licitația pentru operatorul privat, pe care o putem anula dacă ajungem la un acord cu Transport Public”, a precizat pentru Ziarul de Bacău Ciprian Piștea, managerul public al municipiului.
Decizia de a relua negocierile revine însă Consiliului Local, care se reunește în ședință ordinară chiar astăzi, proiectul fiind pe ordinea de zi.
Liliana Verdes a zis
Licitatia offline de 530 milioane de lei adica mai mult de 100 milioane de euro, realizata offline si DNA nu s-a sesizat ca achizitorul in biroul de achizitii, incredinteaza ,,offline” si fatis direct licitatia, unei firme ,,alese pe spranceana” pentru ca daca nu a transmis in SEAP un anunt privind licitatia, unde impune legea, cum au stiut restul operatorilor informatii legate de licitatie si caietul de sarcini?
Dintr-o subpagina ascunsa pe portalul primariei sau intr-un ziar local care nici naiba nu le citeste?
Cum adica suspendata?
DNA Bacau….DNA Bucuresti voi chiar dormiti in izmene sau aveti procente din combinatii ca altfel nu se explica…
Acuma, vor sa cumpere de la Sechelariu actiunile….alta combinatie…pe banii prostilor platitori de taxe si impozite…