Concursul național „Mecanicul anului” și-a desemnat câștigătorii. Marele trofeu ajunge anul acesta lângă Bacău, în comuna Măgura, la Andrei Uricaru (35 de ani).
Andrei este deținătorul unui mic service auto, o afacere de familie, și a reușit o performanță remarcabilă. În cadrul finalei naționale a competiției MECANICUL ANULUI, desfășurate pe 23 noiembrie la București, el i-a smuls marele premiu, un autoturism Hyundai New i10, adversarului său din București într-o reparație dificilă, desfășurată live, în care a demonstrat că nu există mașină căreia să nu-i dea de cap. Evenimentul a fost organizat de AUTO TOTAL.
Andrei Uricaru (35 de ani) a demonstrat că și în micile comunități există mari campioni. El a câștigat la categoria DIAGNOZĂ AUTO, impresionând juriul și cei peste 700 de spectatori cu diagnosticarea și repararea unei defecțiuni complexe în sub 9 minute.
„Fac mecanică din pasiune de la 12 ani. Am un service auto în Măgura de 8 ani, Dermara, și am terminat Facultatea de Mecanică. Este prima mea participare la acest concurs, iar succesul vine din munca și cunoștințele acumulate. Lucrez pe zi oricâte ore e nevoie, nu am un program fix… stau foarte mult peste program ca să pot da de cap cazurilor mai complicate” a declarat Andrei.
„Diagnoza este secțiunea cea mai grea, pentru că partea de diagnoză cuprinde și partea mecanică, și partea electrică. Practic, este un tot al celor două meserii” spune Ionuț Ion, trainer Academia Auto, membru al juriului.
Gabriel Zane, director marketing AUTO TOTAL, a declarat: „Un eveniment-reper din 2011 încoace pentru sectorul reparațiilor auto, MECANICUL ANULUI demonstrează țării întregi ce înseamnă să-ți respecți ce adevărat meseria și s-o faci cu mândrie. La această ediție a concursului, a 14-a, s-au înscris peste 1500 de participanți din toată țara, iar cei mai buni au câștigat la diferențe de minute. Ceea ce demonstrează o competiție dură, dar bună pentru noi toți: mecanicii sunt cei care se asigură că românii sunt în siguranță pe șosele, zi de zi”.
Alături de Andrei Uricaru, câștigătorul secțiunii DIAGNOZĂ AUTO, alți reparatori au excelat la secțiunile: MECANICĂ, VOPSITORIE, VULCANIZARE.
Ioan Mircea Hergheligiu, 34 ani, Botoșani (câștigătorul secțiunii MECANICĂ): „Operațiunea pe care am avut-o de rezolvat pe scenă e una des întâlnită în service-uri. Cu sculele potrivite, dispozitivele necesare și documentația tehnică, am reușit să finalizez lucrarea eficient. A început așa, ca o mică glumă: soția mea m-a înscris la MECANICUL ANULUI, a pornit chestionarul, n-am mai putut da înapoi și am ajuns la București. Foarte frumos, recomand tuturor să participe, pentru că este o experiență unică! Și nu, nu contează câștigul, contează că ai participat! Având în vedere că sunt o ființă introvertită, atenția asupra mea nu a fost un atu, garantat. Pe scenă sunt condițiile ideale: o manoperă pe un autoturism în condiții reale diferă. Acolo întâmpinăm șuruburi blocate, mașini vechi, și acolo întâmpinăm probleme. Cel mai frumos însă, respectăm normativul de timp sau tariful pe normă care este afișat în service. La intrarea în service te uiți, îți vezi tariful și este ușor la final de calculat. Lucrez de la 14 ani, sunt din Botoșani, am o afacere proprie, service-ul <<La Nea Mircea>>, numit după numele tatălui meu”.
George Voicu, 33 ani, București (VOPSITORIE): „Sunt vopsitor auto din 2017. Cum m-am pregătit pentru finală? Am luat Manualul Vopsitorului, mi-am scos notițe din el și-am repetat seară de seară. Motivarea a fost practic, startul meu în acest domeniu. Am plecat de acasă și m-am dus să mă angajez – acum sunt la Boom Car Service. Nu știam să fac absolut nimic în domeniul mașinilor și-am ajuns aici. Sunt foarte bucuros, vă dați seama, și emoționat, cum am fost și în timpul probei”
Mihai Lăzărescu 33 ani, Craiova (VULCANIZARE): „ Sunt vulcanizator de 17 ani. Lucrez zilnic cu un volum mare de mașini la Autoteile Craiova, iar această experiență mă face din ce în ce mai bun. Pentru că la noi vin pe zi cel puțin 50 de mașini și asta te impinge sa avansezi in fiecare zi.”
Concursul MECANICUL ANULUI 2024 a fost un eveniment susținut de Bosch, MannFilter, Castrol, TotalEnergies, Textar, Hengst, Varta, Zimmermann, NGK, NTK, MEYLE.
Dumitrașc a zis
Felicitări! Mândră de dumneavoastră! Oameni deosebiți are comuna Măgura!