Irinel Chiran, secretar de stat în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT), a vizitat de curînd la Grădinița „Lizuca” din Bacău, după care a poposit la Asociația „Betania”. Dacă unitatea de învățămînt preșcolar a impresinat-o prin arhitectură, oficialul ministerial nu și-a ascuns admirația față de tot ceea ce a făcut organizația româno-olandeză condusă de Andrei Muit. „Asociația «Betania» e un model de bună practică. Olanda mi se pare un model demn de urmat în mai toate domeniile”, a declarat secretarul de stat Irinel Chiran. De altfel, aceasta s-a declarat total de acord cu propunerea fostului ministru al educației, Ecaterina Andronescu, care a spus că „domnul Muit ar trebui clonat” și a acceptat imediat invitația profesorului Adrian Fuioagă, directorul Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” de a participa la inaugurarea unui nou laborator finanțat de „Betania” la fostul liceu industrial nr. 5. După conferința de presă găzduită de Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Irinel Chiran și-a continuat periplul prin județul Bacău vizitînd o serie de școli din județ. (Eduard CUCU)
Șefii din Ministerul Educației și-au pus în gînd să-l cloneze pe Andrei Muit
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.