Andreea, o tânără de 25 de ani din Gura Văii, mama a doi copii, și-a pus capăt zilelor din cauza neînțelegerilor pe care le avea cu soțul.
Înainte de a renunţa la viaţă, tânăra mămică a scris un bilet de adio. Apoi s-a dus în spatele casei şi şi-a pus în practică gândul morţii care o cuprinsese, scrie observatornews.ro.
Andreea avea o fetiţă de şapte ani şi un băieţel de 1 an şi opt luni, iar în ultima vreme, spun apropiaţii, nu s-ar mai fi înţeles cu partenerul de viaţă. Aşa că femeia s-a gândit să pună capăt chinului care îi măcina sufletul. A ales să se spânzure în spatele casei, de o grindă. Aşa a fost găsită duminică dimineaţa.
„Poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Oneşti au fost sesizați duminică, 2 martie, în jurul orei 11.00, despre faptul că o femeie din comuna Gura Văii a fost găsită decedată la domiciliu. La fața locului s-a deplasat o echipă care a stabilit că este vorba despre o femeie de 25 de ani, din localitate. Din primele date ale anchetei, s-a stabilit că aceasta s-ar fi sinucis. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Cercetările continuă”, transmite IPJ Bacău.
🙄Trist.Pacat de asa suflet tânăr și frumos,sa lase în urma doi copii.TRIST