Ștefan RADU
Sondajul de opinie, analiza statistică, interpretarea procentelor sociologice, iată doar cîteva dintre marile pasiuni ale românilor – dacă ar fi să luăm în serios abundența de tabele și grafice publicate prin cotidianele noastre. De cîte ori apare o problemă națională, sîntem îndemnați să căutăm soluții în evoluția unor curbe complicate și în subtextul comentariilor laborioase ale maeștrilor aritmeticii. Fiind în an electoral, devorăm sondajele de opinie! Urmărim – ca la cursele de cîini – cîte procente a urcat Stolojan, cîte fracțiuni a pierdut Vadim și dacă din mocirla „sub 1 la sută” a mai răsărit vreun ghiocel. Cînd subiectul nu este lupta politică, ne-am obișnuit să citim despre „cine în cine mai are încredere”. Aici este mai multă liniște, stabilitate: de ani de zile, clasamentul prezintă pe primele locuri aceleași instituții – Biserica, Armata, SRI – care nu par bîntuite de stafiile tranziției. Sînt puncte de sprijin virtuale a căror importanță poate am exagerat-o, de multe ori, doar pentru a nu fi afectați de vertijul democrației.
Pînă mai ieri, eram chiar încîntat să cred că am un reper precum Biserica – în toată această nebunie postdecembristă caracterizată de corupție, reforme dezastruoase și lipsă de valori esențiale. Iată, însă, că un tînăr – Munteanu – de la o asociație ce militează pentru apărarea drepturilor religioase mi-a zdruncinat și ultima punte de stabilitate. Pledoria sa pentru toleranța necesară în dialogul interconfesional a relevat toate prejudecățile tradiționale cărora le cădem victime. În numele unei loialități față de credința familiei din care facem parte, de multe ori refuzăm să acceptăm opțiunile semenilor noștri. Altfel spus, Biserica este instituția în care avem cea mai mare încredere, însă toate sondajele uită să numească respectiva biserică! Respondenții – cei care devin cifre și procente semnificative în orice sondaj – sînt sinceri cînd afirmă că au o încredere absolută în Biserică, însă nu știm dacă ei sînt ortodocși, catolici, adventiști, baptiști, budiști, musulmani, de rit mozaic, hinduși sau orice altceva… În buna tradiție românească, fiecare crede în bisericuța lui. Acolo se simte cel mai confortabil și investește întreaga sa energie spirituală. Mai mult chiar: un ortodox, cînd spune că are încredere în Biserică, el se referă – în primul rînd – la parohul lui, la arhiereul pe care îl cunoaște și pe care l-a întîlnit – de atîtea ori – la marile evenimente ale comunității în care viețuiește. Puțini sînt mierenii cei care cunosc în amănunt frămîntările sinodale și disputele pentru putere la vîrful acestei instituții tradiționale. Caracterul – voit sau fortuit – manipulator al sondajelor este, iată, demonstrat: o întrebare simplă (închisă) alături de un răspuns și mai simplu (sincer) conduc la o interpretare absolut eronată și la crearea unui simbol (de stabilitate și moralitate) inconsistent. În condițiile unei cercetări (și analize) corecte, am ști, poate, că penticostalii sînt mai atașați bisericii lor decît pravoslavnicii, ori că musulmanii au mai multă stimă față de liderii lor spirituali decît evreii. Așa, însă, ne-am creat o idee generală inconsistentă despre ceva numit „Biserică”, instituție în care românii ar avea cea mai mare încredere…
Nici noțiunea de „Armată” nu este mai puțin confuză. Să fie, oare, românii atît de atașați unei instituții unde tinerii declarați apți psihic se sinucid în postul de pază sau își mitraliază colegii în dormitor? Armata înseamnă, oare, atît Ministerul Apărării cît și Jandarmeria sau celelalte structuri ale Ministerului de Interne (sau cum s-o fi numind acum)? Să fie, oare, vorba despre coloneii care fac afaceri cu combustibil și efecte militare? Mai degrabă cred că răspunsurile din sondaje se referă la ideea de „Armată Națională” așa cum a trecut ea prin istorie, începînd de dinainte de Ștefan cel Mare. Adică locul unde adolescentul devine bărbat și are impresia că el chiar apără patria! Este tot o instituție virtuală, ideatică, fixată în mințile românilor cu mult înainte de a se inventa sondajele de opinie săptămînale și manipularea electorală. Statistica rămîne o știință aproximativă, perfect definită de marele matematician Grigore C. Moisil: eu mănînc doi pui prăjiți, însă statistic vorbind amîndoi ne-am ghiftuit cu același număr de copane delicioase!
Lasă un răspuns