~2 min lectură • 1 comentariu

Autostrada Unirii A8: Umbrărescu va construi tronsonul Sărățeni-Joseni, împreună cu o firmă bosniacă

Andra Juverdeanu

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a atribuit, joi, unei asocieri de constructori români şi bosniaci, contractul de un miliard de euro pentru proiectarea şi execuţia lotului 1C Sărăţeni – Joseni pe traseul secţiunii montane a Autostrăzii Unirii (A8), potrivit Economica.net.

Sursa foto: Economica.net

„Primul contract atribuit de CNIR: proiectarea şi execuţia lotului Sărăţeni – Joseni al A8! Asocierea de constructori români şi bosniaci care a câştigat acest contract, în valoare de 4,94 miliarde lei (fără TVA), trebuie să finalizeze construcţia acestui lot de autostradă în 54 de luni (14 luni pentru etapa de proiectare şi 40 de luni pentru execuţia lucrărilor)”, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, pe traseul lotului de autostradă Sărăţeni – Joseni, de 32,4 kilometri, se vor construi inclusiv: 39 de poduri şi pasaje; trei tuneluri unidirecţionale; patru polate; două pasaje ecoducte (pentru accesul animalelor); două parcări de scurtă durată, dotate cu 12 spaţii de încărcare pentru maşini electrice.

Lungimea pasajelor şi a tunelurilor este de aproximativ 16 kilometri şi reprezintă 50% din lungimea totală a acestui lot de autostradă. Cel mai lung pasaj va avea peste 1,7 kilometri (va traversa DN 13A şi calea ferată), iar cel mai înalt viaduct 45 de metri.

Dacă nu vor fi depuse contestaţii, contractul va putea fi semnat peste 10 zile.

Citește articolul integral AICI.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. V
    Victor George Jitareanu
    7 aprilie 2025, 10:49
    0

    Iasi – orasul cu cel mai inalt grad de emergenta din RO

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.