~2 min lectură 8 comentarii

Urmărită în trafic 4 km de polițiști până să oprească. Elena Zară, secretarul general al județului, a rămas fără permis, dar anunță că face contestație

Redacția Ziarul de Bacău

Elena Zară, secretarul general al Județului Bacău, a rămas fără permis și are de plătit o amendă de 3.000 de lei, după un incident în trafic petrecut în luna februarie 2025. Șoferița a confirmat incidentul, dar a făcut contestație.

Incidentul s-a petrecut luni, 24 februarie 2025, la ora 10:00 dimineața. În timp ce conducea un autovehicul în comuna Sarata, județul Bacău, era să se ciocnească cu un echipaj poliție, dar accidentul a fost evitat. Potrivit unor surse, Zară nu ar fi oprit la semnalele agenților și a trebuit urmărită 4 kilometri până să se oprească.

La controlul care a urmat, agenții au constatat că autovehiculul avea inspecția tehnică periodică expirată. Șoferiței i s-au reținut permisul și certificatul de înmatriculare. De asemenea, a fost sancționată cu o amendă de 3.000 de lei.

Contactată de Ziarul de Bacău, Elena Zară a confirmat incidentul cu polițiștii de la Rutieră, însă a susținut că nu a fugit de ei. „N-a fost un astfel de caz. Așa s-a interpretat inițial, dar până la urmă s-a constatat că nu a fost cazul. Nu vreau să dau mai multe declarații, pentru că am făcut contestație”, a susținut secretarul general al județului. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. P
    Popovici Costel Ciprian
    24 martie 2025, 18:36
    0

    Felicitări doamnă secretar , dumneavoastră puteți ceea ce noi nu putem ! Felicitări încă o dată !

  2. v
    veteranul
    24 martie 2025, 19:22
    0

    Asta de pe ce lume vine?

  3. M
    Marean
    25 martie 2025, 05:46
    0

    Oare cati din voi ati fi scapat nearestati daca ati fi procedat la fel. Asta înseamnă justiție si ordine publica de 2 lei! Romanistan!

  4. G
    Gica Contra
    25 martie 2025, 07:16
    0

    Ce inseamna secretar general al judetului Bacau?? Si de ce cucoana mai lucreaza inca pentru „judetul Bacau”?

  5. G
    Gogu Pintenogu
    25 martie 2025, 07:23
    0

    Cine se crede ciudata asta?

  6. V
    Vizitiul
    25 martie 2025, 11:14
    0

    „N-a fost un astfel de caz. Așa s-a interpretat inițial, dar până la urmă s-a constatat că nu a fost cazul (…)”

    Asa s-a interpretat initial, pana s-a aflat functia doamnei. Dupa aceea, s-a constatat altceva?!

  7. L
    Lumi
    26 martie 2025, 07:35
    0

    Secretar general al județului???Cu ce se ocupă politruca asta?Ce partid are în spate?Asta e o sinecură!O altă inutilă plătită din bani publici!Ce face în fiecare zi?Desființat postul!Urgent!

  8. C
    Carina
    26 martie 2025, 16:00
    0

    Sunt unii comentatori care habar nu au ce reprezinta functia cucoanei. Face cineva legatura cu Primaria Bacau, dar individa e la Consiliul Judetean, xxx

    -comentariu cenzurat

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.