~19 min lectură • 0 comentarii

INTERVIU: Cât plătesc băcăuanii pentru apă și când ar putea scădea facturile. Explicațiile șefului CRAB, Doru Constantin

Florin Popescu

Băcăuanii plătesc în prezent 11,25 lei pentru metrul cub de apă potabilă și 8,40 lei pentru canalizare, fără TVA. După ce ocazional s-a aflat în fruntea clasamentului național al celor mai scumpe servicii de apă și canalizare, Bacăul a coborât în prezent pe locurile 5-9, afirmă Doru Constantin, managerul CRAB.

Într-un interviu acordat Ziarului de Bacău, acesta explică modul în care se formează tarifele, ce cheltuieli sunt incluse în factură și de ce pierderile din rețea nu se reflectă, potrivit afirmațiilor sale, direct în prețul plătit de consumatori. Managerul vorbește și despre investițiile finanțate din fonduri europene, cofinanțarea de peste 34 de milioane de euro pe care trebuie să o asigure CRAB, costurile cu energia electrică și personalul, dar și despre controversata facturare a apei pluviale.

O veste importantă pentru consumatori este că, începând din 2027, tarifele ar urma să rămână la nivelul actual, după încheierea strategiei tarifare. O eventuală reducere a prețului ar putea fi discutată abia în 2030, după finalizarea investițiilor și evaluarea rezultatelor în privința diminuării pierderilor de apă.

Reporter: Prețul apei este mereu un subiect sensibil, mai ales în campaniile electorale, dar băcăuanii mereu au o supărare când trebuie să achite utilitățile, în general. Că-i apă, că-i curent, că-i încălzire, toate sunt scumpe. Cât plătesc în prezent băcăuanii pe un metru cub de apă și pe canalizare? Și cum stă Bacăul în topul național?

Doru Constantin, manager CRAB: La ora actuală, prețul pe metru cub este 11,25 lei la apă și 8,4 lei la canal. Sunt tarife fără TVA. Cumulat, la nivel național, nu mai suntem în top, cum eram. Am început să scădem și o să scădem gradual. Undeva pe locul 9 și locurile 5, 6. Nu pot să spun exact de ce, pentru că nu mă interesează niciodată ce face cel din jurul meu. Mă interesează ce fac eu aici, ca manager al societății, și ce putem să rezolvăm, în așa fel încât să fie mai puține critici privitoare la valoarea pe care lumea o plătește.

Ce include prețul apei? Pentru că pe dumneavoastră nu vă interesează ce fac alții, dar băcăuanii sunt foarte sensibili când citesc știri că Bacăul e pe 3, pe 4, pe 1 la un moment dat.

Am fost, da. Am fost pe primul loc. La ora actuală, cel mai mare preț este în Sud, cred, dacă nu mă înșel, la Călărași, undeva la 27 de lei cumulat. ApaVital Iași este peste noi, ApaServ, de astea, sunt peste noi. Vasluiul e peste noi. Galațiul se apropie de noi… 

Prețul apei, și cred că toată lumea trebuie să înțeleagă, se calculează conform unei strategii tarifare. Această valoare a unui metru cub de apă vine în baza unor calcule făcute de niște consultanți: consultanți ai CRAB-ului, consultanți ai Ministerului Fondurilor Europene, consultanți ai Comisiei Europene, în care se stabilește un grad de suportabilitate. Pentru Bacău, este 2,5 puncte procentuale din venitul mediu al unei gospodării. Ăsta este gradul de suportabilitate dat de către lege. Prețul apei este compus din toată cheltuiala pe care o face operatorul cu apa brută, din momentul în care o extrage, ori din puțuri, ori de la baraj, de la Uz, și până ajunge la robinetul cetățeanului. Toate acele costuri, plus partea de profit. Acest profit trebuie să se întoarcă în investițiile pe care le facem. Drept dovadă că, la ora actuală, avem investiții în municipiul Bacău de peste 10 milioane de lei. Și la anul o să creștem și o să continuăm la Dărmănești, de exemplu, niște străzi care trebuie reabilitate. Iar anul acesta lucrăm inclusiv la Buhuși, pe o conductă de transport, tot din fondurile proprii ale societății, o reabilităm integral. A fost în 2023 și 2024 o parte făcută cu ajutorul Consiliului Județean, iar acum continuăm 1 kilometru și ceva, cât a mai rămas, să nu mai avem probleme de pierdere pe acea conductă de transport – apă brută. 

Deci acest cost la apă este în baza unei strategii tarifare care se aplică pe cinci ani de zile. Anul acesta este ultima creștere pe care o avem în cadrul acestei strategii care a început în 2022. Și a fost făcut un proiect… Și o să vă arăt din strategia tarifară, proiectele pe an la care se adaugă inflația. Singurul an unde n-avem decât valoarea proiectului din ACB – deci o analiză cost-beneficiu – pe acest tarif – este 2024, când am avut deflație. Restul, pe lângă procentul care se adaugă an de an la tariful apei, este și această inflație care vine adiacentă. Și se ajunge la tariful final…

Valoarea tarifului nu acoperă pierderile

Ați vorbit de apa brută. Ați fost criticat recent pentru niște conducte de pe marginea drumului în zona Scorțeni…

De la Grigoreni la Barați, se reabilitează conducta de apă brută a Bacăului, o porțiune din cei 60 de kilometri care sunt în total. 22 de kilometri îi reabilităm prin fonduri europene.

Practic, se face o conductă nouă pe alt traseu?

Exact. Pe alt traseu. Da, mare parte DN, de aia îmi cer și scuze de toate problemele care apar și semafoare și, mai ales acum în perioada asta cu ploi, disconfortul este maxim. Cum am spus, sper s-o terminăm undeva la final de noiembrie, în așa fel încât în decembrie să intrăm în probe. Și de ce nu, spre finalul anului să fie 100% conductă nouă. 

Acele conducte care au apărut în spațiul public… Practic în momentul în care antreprenorul are o problemă la îmbinarea conductei de fontă ductilă – fonta ductilă are garnituri, nu este ca o fontă cu îmbinare zăvorâtă – și nu ies probele de presiune, acele conducte sunt scoase, ori se schimbă garnitura, ori sunt puse altele noi. La cum era acolo, era organizarea de după schimbarea conductelor care nu intră în calculul proiectului. Deci acele conducte sunt pe cheltuiala antreprenorului. Este riscul antreprenorului și, dacă a fost greșeala lui, el decontează. Nu sunt decontate de către CRAB.

Să revenim la Bacău. Un audit făcut acum câțiva ani, nu de mult, arăta că pierderile din rețea în oraș, erau undeva la 60-66%. Acum, CRAB desfășoară de ceva timp mai multe contracte de lucrări. La ultima conferință de presă ați spus că vă așteptați sau deja au scăzut pierderile cu 2%. Nu-i cam puțin, după atâtea lucrări? Când se poate ajunge la o reducere masivă a pierderilor?

Trebuie să înțelegem următorul lucru: valoarea tarifului nu acoperă pierderile. Tariful este gândit ca o parte din el, pe lângă fondurile europene atrase, să fie folosit pentru investiții. Împreună, aceste investiții, din fonduri publice, fonduri europene și fonduri proprii, să diminueze această apă care nu-ți aduce venituri, aceste pierderi. Conform strategiei pe care noi o avem la ora actuală în implementare, și a termenelor pe care le avem, ca indicator la final de proiect 2029, pe întreaga arie de operare ar trebui să avem undeva 34% pierdere asumată. De la 60% cât avem acum pierderi. 

Acum, o conductă schimbată în momentul actual nu îți va da datele complete decât după minim 6 luni în partea de implementare, de exploatare a ei. Abia după aceea putem să vedem cu adevărat care este gradul de micșorare al acestui procent mare de pierderi. Da, într-adevăr sunt pierderile mari. Dar de ce avem acest contract mare de finanțare? Tocmai pentru a diminua aceste pierderi. Tocmai pentru a ne conforma, tocmai pentru a aduce apă și canal și în zonele unde nu erau. Și când discutăm de pierderi nu discutăm numai de municipiul Bacău. Discutăm de întreaga arie de operare. Am municipii sau orașe unde pierderea depășește 70%. Dărmăneștiul nici măcar nu este băgat pe partea de calcul al pierderilor, pentru că acolo sunt pierderi mari. Dar uite, la anul venim și reabilităm 2-3 străzi, tocmai ca să diminuăm aceste procente. La Moinești, o reabilitare de 500 de metri ne-a scăzut pierderea cu 3%. După câteva luni, am văzut-o. Deci de aia avem și un proiect mare la Moinești care, tot așa, va diminua pierderile. Și totul raportat, localitate cu localitate. În municipiul Bacău, pe lângă aducțiune – CL2-ul – avem și contractul de lucrări numărul 1, care are 2 loturi, 1 și 2, care împreună ar trebui să ne ducă undeva sub 40% pierderi pe Bacău la final de implementare. Sper eu, finalul anului viitor. Dar, încă o dată, pierderile… valoarea tarifului nu acoperă pierderile, ci noi prin tariful pe care îl avem, prin banii pe care îi avem, prin contractele pe care le avem în exploatare, trebuie să diminuăm aceste pierderi.

Dar înțelegeți că e greu să-i convingeți pe băcăuani că apa scursă în pământ, în nisip, nu se reflectă în preț?

Nu se reflectă în preț. Încă o dată spun, nu se reflectă în preț. Tocmai, vă dați seama, haideți să vă spun așa. Pe partea asta de fonduri europene –  până la urmă este un lucru bun pentru că primești niște bani, da? –  tu trebuie să pui doar o părticică din acei bani, acea cofinanțare. La valoarea proiectului de 670 de milioane de euro – al doilea proiect din țară – noi avem o cofinanțare de 6%. Asta înseamnă minimum 34 de milioane de euro. 34 de milioane de euro, la ora actuală, sunt 70% din cifra de afaceri a societății. Poate chiar peste 70%. Vă dați seama, acești bani putem să îi obținem ori prin niște depozite, să-i strângem de-a lungul timpului, ori să facem un împrumut. Ceea ce am și făcut. Un împrumut la ora actuală: avem 22 de milioane de euro, împrumut de la BERD care ne asigură doar o parte din cofinanțare. Noi va trebui să punem diferența de cofinanțare ori printr-un alt împrumut sau din sursele noastre proprii, punând deoparte banii respectivi pentru această cofinanțare. Sunt 34 de milioane de euro pe care societatea îi plătește. Nu-i plătește nici primăria, nici Consiliul Județean. Societatea îi plătește. Primăria și Consiliul Județean sau celelalte UAT-uri plătesc 2%, proporțional cu valorile investițiilor dedicate acelor locuitori, acelor UAT-uri. Dar pe întreaga arie de operare, CRAB-ul plătește minim 34 de milioane de euro. Banii ăștia tot din tarif vin…

Dar CRAB e o companie cu capital public. Până la urmă, pierderile se reflectă și în diminuarea profitului?

Da. Într-adevăr, aici trebuie să ne gândim pentru că diminuând aceste pierderi, automat scade cantitatea de apă pe care o pompăm în rețea, scad tot ceea ce punem noi pe partea de tratabilitate, poate inclusiv consumul de energie electrică – poate – și posibil ca la final de implementare să aplicăm și noi metoda Buzăului, care a scăzut cu 0,5 puncte, parcă, procentuale, ceva de genul, tariful apei. Dar de abia după ce și-a implementat proiectul. Diferența este că la ora actuală, după o implementare de proiect, de succes, la Buzău, ei au pierderi undeva între 15 și 20% pe întreaga arie de operare. Vă dați seama, sunt foarte, foarte mici. Costurile apar cu adevărat în momentul în care trebuie să menții acel procent de pierdere. Atunci îți apar costurile pentru că trebuie să investești și mare parte din fonduri proprii.

Tot în preț intră cheltuielile cu personalul, salariile, indemnizațiile conducerii. Se discută dintotdeauna despre salariul managerului, care a fost lămurit… Cum trăiesc angajații CRAB? De câte ori apare câte o avarie, se discută despre faptul că angajații au un nivel de trai nejustificat, pentru că oamenii la nervi spun orice. Cum sunt salariile în CRAB?

Nu știu dacă pot să compar cu alți operatori. Avem cel mai mare operator din zonă, Iașul, care are salariile cele mai mari, deci nu ne putem compara cu ei. Dar cu ceilalți operatori… cred că suntem acolo. Da, să vă spun, nu știu exact… Am salariați încadrați cu salariul minim pe economie: femei de serviciu, muncitori necalificați. Și creștem conform grilei de salarizare pe care o avem, pe care o indexăm anual, dacă ne permite legea.

La o avarie trimiteți oameni cu salariul minim pe economie?

Sunt și muncitori necalificați acolo, care se duc la avariile astea. La cam toate avariile vin, pentru că ai nevoie și de ei. În general, într-adevăr, sunt operatori… Da, sunt operatori. Nu avem nici salarii mari, nu sunt nici atât de mici, cum s-ar putea spune. Nu pot să fac o comparație.

Bine, dar dacă dați un anunț de angajare, oamenii vin?

La ora actuală, credeți-mă, la toate concursurile pe care le avem pentru angajare, avem cel puțin unul. Cel puțin unul! Acum, că îndeplinește condițiile sau nu, comisia de evaluare stabilește mai departe. Dar nu, în ultimul timp, nu a existat un concurs anunțat în care să nu avem cel puțin un candidat.

Că tot am vorbit de avarii și interviul e despre prețul apei. Mereu apar comentarii că fiecare avarie se reflectă în costul de luna viitoare sau peste două luni, în prețul plătit de clienții CRAB.

Nu avem contor? Toată lumea are contor. Plătești cât înregistrează contorul. Cum putem să spunem că plătim cantitatea de apă pe care o avem pierdută la o avarie, care repet, este o avarie, deci nu o prevede nimeni, nu o face nimeni. Noi plătim exact cât înregistrează contorul.

Există o mare nelămurire referitoare la apa pluvială. Mai întâi, de ce trebuie plătită apa pluvială? Și apoi, ce cheltuieli are practic CRAB-ul cu apa pluvială de trebuie să o includă în tarif? Și în al treilea rând, există observatori care au constatat că s-a facturat apa pluvială mai multă, anul ăsta, când a plouat mai puțin, decât anii anteriori.

Mai întâi, apa pluvială nu se reflectă în acest tarif de care am discutat noi. Are un tarif separat. Nu o plătește populația. O plătește Primăria, Consiliul Local. Tot așa, există un calcul și pe această apă pluvială care se plătește doar acolo unde există sistem unitar. Municipiul Bacău are sistem unitar. Sunt comune în jurul Bacăului unde nu se plătește apa pluvială, pentru că nu au sistem unitar. Nivelul pluviometric este dat de cei de la Meteo. Noi cerem întotdeauna la Administrația Națională de Meteorologie și Hidrologie nivelul pluviometric. Ei ne trimit: ăsta a fost nivelul pluviometric. În baza nivelului pluviometric se calculează, la suprafața deservită, un preț. Conform normelor. Nu am inventat eu apa caldă, nu am inventat eu roata. Este pur și simplu ceea ce avem prin reglementări. Poate să difere acest tarif din cauza suprafeței care e deservită. Apa pluvială, credeți-mă, în stația de epurare unde ajunge, generează un cost foarte mare. Pentru că produsele pe care le folosim pentru a epura apa, și inclusiv consumul de energie electrică, aproape se dublează.

Apa pluvială se duce acolo unde se duce și apa menajeră?

Da, tot în stația de epurare. Cel mai mare cost al unui operator de apă sunt stațiile de epurare. O stație de epurare cum este a Bacăului are un cost fantastic. Foarte mare. Cel mai mare cost pe care îl avem în exploatare este dat de către stația de epurare a Bacăului și în general de către stațiile de epurare. Pentru că noi trebuie să ne conformăm la cerințele de mediu, care sunt draconice. Și încep să fie din ce în ce mai rele și mai greu de îndeplinit de către noi. De aia în continuare căutăm soluții de a accesa alte fonduri europene, apropo, fără creștere tarifară, să putem să menținem ceea ce avem acum, conform regulamentelor și reglementărilor legale. 

Ia un cub de 1.000 de litri, tratează-l, cară-l la etajul 4 și de la etajul 4 cară-l înapoi. În 20 de lei!

Care e proiecția începând cu 2027 la prețul apei?

Aceeași care este acum. Strategia tarifară s-a încheiat la 1 ianuarie 2026. Este ultima modificare pe care am avut-o.

Pot cumva autoritățile locale să intervină în prețul plătit de populație? 

Ca ajutor din partea UAT-ului? Asta nu știu să vă spun. Dar vreau să spun doar următorul lucru: toate UAT-urile, prin consiliul local, au votat strategia tarifară, când a fost aprobat acest proiect. A fost o discuție și, până la urmă, accesăm fonduri să diminuăm o pierdere, că nu avem acești bani. Credeți-mă, nu are nimeni în Bacău acești bani, să putem să reparăm aceste conducte care sunt de minimum 20-25 de ani în exploatare. Unele dintre ele și-au atins durata de viață… 

Și atunci, nu avem banii necesari, atragem aceste fonduri europene. Care sunt foarte bune, dar au și anumite condiționalități. Una dintre este capacitatea ta ca operator să exploatezi, să operezi ceea ce reușești să implementezi prin aceste fonduri. Aia înseamnă cost. Gândiți-vă puțin, fiecare kilometru sau metru în plus în exploatare înseamnă un cost direct cu resursa umană. Adică trebuie să ai oameni. Înseamnă digitalizare. Sunt foarte, foarte multe lucruri care îți apar ca un cost suplimentar. Dacă am păstra acel tarif de la început, pe care l-am avut în 2021, de exemplu, la ora actuală nu ne-am putea gestiona cheltuiala. 

Vă dau un exemplu simplu și toată lumea îl știe. Ne uităm la curentul electric. Da? Acasă, vedem care e costul curentului electric. Noi, la CRAB, nu discutăm de kilowați, discutăm de megawați. Mii de megawați, aproape 20.000 de megawați pe care îi plătim, iar prețul la curent s-a dublat. Într-un an de zile, aproape s-a dublat. Acum, la ora actuală, avem un preț de minimum 900 de lei pe bursă, față de 670 – 700 de lei cât aveam acum câteva luni Trebuie să ajungem pe bursă și noi să luăm de pe bursă… Vă dați seama? Numai ăsta este cel mai bun exemplu pe partea asta. Dar fiecare kilometru de rețea în exploatare îți aduce costuri suplimentare pe care n-ai putut să le prevezi. Fiecare reabilitare făcută din fonduri proprii îți aduce cheltuieli, pe care tu le-ai prevăzut în momentul în care te-ai apucat de acea reabilitare. Într-adevăr, scopul final este diminuarea acestor pierderi. Diminuarea pierderilor înseamnă o cantitate mai mică de apă tratată. Atunci se poate discuta, cu datele pe masă, să vedem dacă se va putea sau nu diminua tariful. Dar asta înseamnă final de 2029, început de 2030. În vara anului 2030, atunci se va putea discuta de o eventuală diminuare a tarifului.

Cum ați putea explica pe înțelesul oricui prețul unui metru cub de apă?

Știu că toată lumea spune de acest tarif la apă că este foarte mare, că plătim foarte mult. Și mie acasă tot așa îmi vine. A ajuns apa să fie la nivel cu asociația, poate chiar mai scumpă. Într-adevăr, că plătim apă-canal. Dar trebuie să înțelegem și noi următorul lucru: avem niște fonduri europene, avem un proiect, al doilea din țară ca mărime, trebuie să-l implementăm. Asta este o strategie tarifară asumată de toată lumea, și punctată și am arătat exact cum a fost creșterea de-a lungul anilor, începând cu 2022 până în 2026. Și mai am un lucru de spus: Sunt 1.000 de litri de apă potabilă în 11 lei. 1.000 de litri! 1.000 de litri de apă epurată, în 8 lei. S-ar putea ca lumea să zică: „Da, că ne înveți tu pe noi!”. Un metru cub are 1000 de litri! Cel mai simplu exemplu este dat în felul următor: ia un cub de 1.000 de litri, tratează-l, cară-l la etajul 4 și de la etajul 4 cară-l înapoi. În 20 de lei!

Și aș mai adăuga ceva: costul este dat și de „locuitorii echivalenți”. De exemplu, Iașiul are o populație foarte compactă, doar zona Lețcani are 60.000 de locuitori, cam cât Dărmănești, Moinești și Comănești la un loc.

Vă dați seama că oamenii nu gândesc așa și e dreptul lor să nu gândească așa?

E vorba de nivelul de trai, să știți. Și nivelul de trai nu poate să-l controleze CRAB-ul. Asta chiar nu ține de CRAB! Noi aplicăm normele pe care le avem în domeniul nostru, contractele de finanțare, contractele de lucrări pe care le avem noi. Facem ceea ce putem noi să facem, cât putem noi să facem, mai departe cu nivelul de trai chiar nu avem cum să ținem noi sub control nivelul de trai.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.