Un caz de o complexitate deosebită a fost gestionat cu succes de echipa multidisciplinară, coordonată de dr. Iulian Ghimiș – medicul șef al secției de Chirurgie plastică, în colaborare cu medici neurochirurgi și oftalmologi de la Spitalul Județean de Urgență Bacău.
Este vorba despre o pacientă, de 52 de ani, provenită din mediul rural, care s-a prezentat la SJU Bacău pentru o cu totul altă afecțiune, fiind spitalizată în secția de Medicină internă.
„Ulterior, am fost solicitați la un consult intersecții, caz la care am stabilit, clinic, diagnosticul de Carcinom spinocelular terebrant, în regiunea fronto-temporo-parietală stângă, cu invazie de glob ocular, sinusuri frontale și maxilar stâng. Diagnosticul a fost susținut și de examenul computer tomograf, iar, ulterior, confirmat histopatologic”, spune dr. Ghimiș Iulian – medicul șef al secției de Chirurgie plastică.
Având în vedere invazia globului ocular, dar și pierderile de țesut de la nivelul osului frontal și al maxilarului stâng, tratamentul curativ implica o rezecție largă, în țesut sănătos, cu înlăturarea completă a globului ocular (inclusiv a țesutului orbitar afectat), plastia defectului de dura mater (una dintre membranele care acoperă creierul) care, practic, a lăsat expus lobul frontal cerebral stâng, precum și acoperirea structurilor dezvelite cu un țesut compozit, asigurând, astfel, troficitatea și protecția mecanică a structurilor expuse.
În plus față de toate aceste complicații, în urma analizelor de laborator, s-a mai descoperit că pacienta avea și o infecție cu Enterobacter, confirmată prin diagnostic microbiologic de laborator.
În contextul unor leziuni de amploare care depășeau resursele loco-regionale de acoperire, echipa medicală a decis plastia prin transfer liber de mușchi Latissimus dorsi (mușchiul lat dorsal al spatelui). Procedeul a presupus conectarea vaselor de sânge care asigură nutriția mușchiului la pediculul vascular (arteră și venă) temporal superficial, intervenție realizată la microscop, pentru a mări imaginea zonei operate, date fiind dimensiunile extrem de mici ale acestor elemente ale sistemului circulator.
„Particularitatea cazului rezidă în faptul că, odată ce s-a realizat exereza chirurgicală, acoperirea defectelor devenea imediat obligatorie, având în vedere structurile vitale expuse. Prognosticul cazului depindea de menținerea circulației sângelui prin vasele care asigurau viabilitatea țesuturilor transferate, acestea având un calibru de 2-4 mm. Cu alte cuvinte, eram obligați ca intervenția să reușească, alternativa fiind una cu totul sumbră,” mai spune dr. Ghimiș.
Intervenția, realizată sub anestezie generală, a durat nu mai puțin de 6 ore, pacienta fiind externată, în stare bună, după 90 de zile de spitalizare. Demn de menționat că atât rezecția osoasă, cât și plastia de dura mater au fost făcute cu implicarea activă a profesioniștilor de la Secția Neurochirurgie, iar la intervenția de extirpare a globului ocular și-au adus contribuția colegii medici de la Oftalmologie.
„Deși cazul a prezentat o complexitate deosebită, având în vedere prezentarea tardivă la noi a pacientei, dar și riscurile despre care am vorbit mai adineauri, merită subliniat faptul că totul a putut fi gestionat cu succes, evident, printr-o abordare multidisciplinară, dar mai ales prin profesionalismul desăvârșit de care a dat dovadă întreaga echipă medicală (anesteziști, chirurgi, asistente, personal auxiliar). Or, printr-o astfel de abordare și, evident, beneficiind de logistica aferentă, Spitalul Județean de Urgență Bacău rămâne un centru medical de excelență, care poate asigura servicii medicale unui un număr extins de pacienți, atât din județ, cât și din afară, la standarde profesionale înalte”, a încheiat dr. Ghimiș Iulian – medicul șef al secției de Chirurgie plastică. (sursa: SJU Bacău)
Multumiri si tot respectul pentru dl dr Ghimis , mama mea a fost operata de dansul , un Om si un profesionist desavarsit .
Sa-i de Dumnezeu sanatate .