După ce în urmă cu doar cîteva zile doi bărbați din județul Bacău și-au incendiat locuințele, luni seara, un alt piroman și-a încercat norocul. Aflat în stare avansată de ebrietate, Marinică Cherecheș, de 39 de ani, a început să-i caute nod în papură soției sale, Liliana. Văzînd că nu are sorți de izbîndă să facă scandal, Marinică a ieșit în curte, unde a dat foc unei căpițe cu lucernă. Din fericire, focul a fost stins de vecini, înainte ca acesta să se extindă spre locuință, astfel că prejudiciul s-a ridicat doar la vreo trei milioane de lei, reprezentînd contravaloarea celor cinci tone de lucernă mistuite de flăcări. Oricum, pentru mai multă siguranță, polițiștii din comună l-au trimis ieri pe Marinică la Bacău, unde medicii urmează să stabilească dacă nu cumva acesta suferă de vreo boală psihică. (Fl. C.)
Încă un piroman s-a dezlănțuit
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.