Un tânăr de 26 de ani din județul Neamț, urmărit la nivel național, a fost prins astăzi de polițiștii din cadrul Punctului de Poliție de Frontieră Aeroport „George Enescu” Bacău, împreună cu cei ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bacău, la Terminalul Sosiri.
Cel în cauză se întorcea din Irlanda, iar din verificări a reieșit faptul că, pe numele acestuia, Judecătoria Roman a emis, în luna mai a.c., un mandat de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Tânărul a fost reținut de polițiști și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.