Festivalul Internațional de Artă Stradală ZIDART revine anul acesta cu cea de-a opta ediție, desfășurată sub tema „MENTAL WALL BEING”. După succesul ediției trecute, „Civic Expressions”, care a generat un dialog vizual despre apartenență și spațiul comun, noua ediție explorează legătura dintre starea de bine mentală, comunitate și expresia artistică.

Tema din 2025 propune o reflecție asupra zidurilor vizibile ale orașului și celor invizibile din interiorul fiecăruia. Prin arta murală, barierele se transformă în punți de comunicare, iar pereții devin oglinzi colective care reflectă emoții, vulnerabilități și resurse interioare. ZIDART 2025 își asumă astfel rolul de platformă culturală pentru sănătatea emoțională, într-un context urban tot mai marcat de anxietate și presiune cotidiană.
Artiști internaționali și naționali în Bacău
La ediția din acest an participă nume importante ale artei murale și instalațiilor urbane:
- Medianeras (Spania) – duo artistic ce îmbină arhitectura și pictura murală;
- Karskione (Olanda) – cunoscut pentru compozițiile vibrante și mesajele sociale;
- Patricia Mariano (Portugalia) – exploratoare a identității în spațiul public;
- Conse (Spania) – reprezentant al scenei spaniole de graffiti și street art;
- Zmaja (Serbia) – ilustratoare și muralistă cu un stil exploziv și colorat;
- Sbah (Spania) – artist urban ancorat în cultura tinerilor;
- Alexa Lincu (România) – creatoare de instalații urbane cu perspective imersive.
Lucrările lor pot fi descoperite pe zidurile Bacăului, fiecare adresă devenind un reper cultural:
- Medianeras – Str. Vasile Alecsandri nr. 39
- Karskione – Str. Libertății nr. 1
- Patricia Mariano – Str. Banca Națională nr. 45
- Conse – Str. Stadionului nr. 9
- Zmaja – Str. Miron Costin nr. 85
- Sbah – Liceul Economic „Ion Ghica”
Evenimente pentru public
Festivalul include două momente principale la Tihna Island:
- 30 august – deschiderea, cu live painting, muzică și dialoguri despre arta urbană;
- 5 septembrie – evenimentul de închidere, cu proiecții, performance-uri și întâlniri cu artiștii.
Prin ediția MENTAL WALL BEING, ZIDART 2025 invită comunitatea să respire, să reflecteze și să se regăsească prin artă, transformând orașul într-o galerie vie și într-un spațiu de dialog despre echilibrul interior și puterea empatiei.
Iarasi incepe tziganeala de tip vizitiu. Ce prostie e asta sa desenezi peretii cladirilor ca in ghettourile suburbice pariziene ale magrebienilor sau ghettourile americane. Alti bani din buzunarele noastre ale bacauanilor bagati in ale altora fara nici un fel de sens.
si modul in care dezavuezi o forma de arta este la fel de … suburbic
Amice esti idiot! Operele lui Caragiale traiesc prin tine. Daca ai fi citit un pic ai fi aflat ca acele picturi prin compozitia lor (artistica, infrumuseteaza vizual locul si fata orasului) mai filtreaza si aerul. Unde mai pui ca mai pune Bacaul pe harta si suntem vizibili si pt arta , ca pt crime in toiul noptii, batai si alte derapaje suntem cap de afis. Sa se faca ca se face bine.. daca nu se facea plangeai ca e un oras mort. Te las cu nemultumirile tale.
P.S. nu te chinui sa raspunzi ca nu intereseaza pe nimeni dreptul tau la replica. Haidi` pa!
Corect.
clădirile pictate până acum nu îți plac? aduc un aer schimbat urbei. chiar nu îți înțeleg nemulțumirea.
Daca esti habarnist si nu intelegi mai bine taci !
Dragă domn Ionuț, acest eveniment se intampla cu ajutorul sponsorilor locali care sprijina acest proiect privat. Costurile pentru locatari, cetatenii orasului sau primarie sunt ZERO! ZidArt este un proiect organizat de un ONG la care Primaria Bacau nu are nicio contributie. O zi frumoasa!
Ce bine ar fi dacă ar face asta în tot orașul , foarte sincer , ar fi minunat ! ! ! Ar face foarte bine dacă asta s-ar face în toată țara , nu doar în orașul nostru ! ! !
Aceste actiuni sunt incurajate chiar de locatarii personali, multi ONG-isti lucratori la stat sau la primarie solicita ca primaria sa le aduca acesti artisti de viitor platiti din banii primariei unde toti platesc dar smecherii care lucreaza la stat sau cu statul beneficeaza de servicii.
Unde sunt cetatenii ce sunt martori la aceste mizerii, acasa cu fundul pe canapea sau ceilalti care nu vor sa auda domnle ca pe ei nu ii afecteaza :))
De ce Oficiul fortelor de munca nu are cursuri de calificare pentru someri, cu astfel de specializari: artist urban, arhitect stradal, pictor de cladiri, etc. Ne-am saturat de lucratori comerciali si agenti de vanzari si muncitori de tot felul.
draga tatei, pt asa ceva trebuie sa ai o chestie in sange, numita TALENT ! Nu te poate invata la somaj sa fii pictor , draga tatei! :)))))
da….si cursuri de fotbalist de La Liga sau de Premier League si cursuri de pilot de Formula 1 sau de campion mondial de box…..nu doar cursuri de ”muncitori de tot felul”….:)))))…Doamne cat am mai râs …..:))))…mare e gradina ta, Doamne!!!!