Patriotism și antipatriotism?

„Comunismul românesc” a fost puternic marcat de ultranaționalismul ceaușist. Festivalul național „Cîntarea României” avea două fațete: cea „trîmbițată” și cea „subterană” Prima se manifesta ca un fenomen anticultural și antispiritual permanent: prin radio și televiziune, prin spectacole omagiale – de tineret, de masă, prin ziare și tot felul de publicații, prin diverse programe naționale propagandistice. Această fațetă a contribuit în cea mai mare măsură la „spălarea creierelor”, iar roadele ei se văd din plin astăzi, cu efect distructiv pentru spiritul cultural al poporului. „Fațeta subterană” – tot a „Cîntării României” -, era foarte subtil propagată, mai ales prin desfășurarea realităților economice crunte. Această fațetă producea inocularea urii la omul obișnuit, a mentalităților arhaice, toate – răspîndite sub masca luptei de clasă, sub cea a „patriotismului”, a iubirii de țară și de neam. Așa se explică nepăsarea de astăzi, antipatriotismul și iresponsabilitatea de care au dat dovadă, de 16 ani încoace, autoritățile și instituțiile statului român. Cu alte cuvinte, „patriotismul” ceaușist, precum și „patriotismul” Securității au produs antipatriotismul actual al celor care au jefuit și au devalizat bogățiile acestei țări, așa cum nu a fost nici în timpul războiului.
Dar cum și cînd a început acest „fascism” al perioadei comuniste? Antecedentele invocă acea vizită a lui Ceaușescu în China. Este ciudat! Dintr-un punct de vedere, într-adevăr, caracterul românesc seamănă mult cu cel chinez. Dar nefiind acesta subiectul articolului de față, trecem mai departe și menționăm faptele concrete: începînd din vara anului 1971 s-au scos de pe afișe toate filmele occidentale. Timp de doi sau trei ani pe ecrane au rulat doar filme românești, rusești și bulgărești – și acestea dintre cele mai proaste. S-au desființat reviste literare, cenacluri, s-au scos cărți din librării și din biblioteci. O mulțime de scriitori și alte personalități, precum și oameni simpli, au intrat pe mîna Securității. Artiștilor, cîntăreților, vedetelor internaționale – care, pînă atunci, susțineau spectacole și la noi – li s-a interzis sau limitat accesul pe scenele românești. La radio și televiziune aproape că nu se mai putea asculta vreun cîntec străin, ci doar muzică populară și ușoară românească; era „timpul optimismului și al folclorului nou”. Festivalul internațional de muzică ușoară „Cerbul de aur” nu a mai fost organizat, ca și alte festivaluri și manifestări cu caracter european. „Phoenix”, „Sfinx”, „Mondial” și alte formații de top au fost interzise sau reduse la tăcere. Tot în vara anului 1971 a început „blestemul general”: au apărut primele cozi la alimentele de bază – ulei, zahăr, lapte. Din an în an întreaga situație socială se degrada. Apa caldă a dispărut aproape cu desăvîrșire, apa rece se distribuia cu program. Căldura, iarna, era aproape inexistentă. Apartamentele se degradau și se construiau din ce în ce mai puține. Pilele, relațiile și turnătoriile au devenit esențiale. Curentul electric se oprea frecvent, atît ziua cît și noaptea. Cine nu mă crede poate să caute în arhive, care există și unde se menționează toate aceste lucruri. Paginile revistelor, cîte mai rămăseseră, erau pline nu de literatură, ci de „poezie patriotică” și de alte scrieri omagiale. Presa obișnuită – la fel.
Dacă noi, românii trăitori ai perioadei aceleea blestemate care a început în 1971 nu ne punem întrebări și nu căutăm răspunsuri despre cauzele realităților pe care le-am suportat, ci ne adormim rațiunea prin invocarea doar a unor cauze de natură economică, putem spune că degeaba am trăit, că degeaba am făcut umbră pămîntului, fiindcă nu am înțeles nimic!
în acest moment trebuie adus în discuție următorul aspect: pentru cei care cunosc istoria interbelică românească, și în special istoria mișcării legionare – este clar că dincolo de evenimentele epocii respective asemănările dintre ideologia acestei mișcări fasciste și ideologia național-comunistă ceaușistă sînt frapante. Din punct de vedere cultural, legionarismul a fost un fel de filosofie țărănească cu caracter orășenesc, antioccidental, antieuropean – în general. Unii mai aduc și astăzi, în apărarea legionarismului, cel puțin două argumente: că era patriotic și că menținea ordinea în societate. Eu cred că toți aceștia ar trebui să suporte pe propria piele un astfel de „patriotism” și o astfel de „ordine”. (Va urma). (Gheorghe CHIȚIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!