Eurodeputatul Benea anunță fonduri de 370 milioane euro pentru cele trei regiuni româneşti de la granița cu Ucraina, inclusiv regiunea Nord-Est, pentru 5 noi priorități ale Politicii de Coeziune. Domeniile cheie sunt: apărarea, protecția civilă, infrastructura critică pentru energie, construirea de locuințe accesibile pentru familiile din clasa de mijloc, accesul şi alimentarea cu apă a comunităților.
Comisia REGI a adoptat în şedința din 3 septembrie textul Raportulului privind evaluarea la jumătatea perioadei de bugetare a Politicii de Coeziune.
Urmează ca Raportul să ajungă la vot în plenul Parlamentului European. Odată cu adoptarea sa de către Legislativ, statele membre vor dispune de pârghia legală care să le permită angajarea de investiții în acord cu cele 5 noi priorități pe care eurodeputatul Dragoș Benea le-a introdus, respectiv: investițiile în apărare, inclusiv în infrastructura duală („dual-use”), protecția civilă, infrastructura critică pentru energie, construirea de locuințe accesibile pentru familiile din clasa de mijloc, accesul şi alimentarea cu apă a comunităților.
Redăm mesajul europarlamentarului Dragoș Benea:
Comisia REGI a adoptat în şedința din 3 septembrie, cu o majoritate confortabilă (27 voturi „pentru”), textul Raportulului privind evaluarea la jumătatea perioadei de bugetare a Politicii de Coeziune, al cărui raportor sunt: Raportul va merge la vot în plenul Parlamentului European şi, odată cu adoptarea sa de către Legislativ, statele membre vor dispune de pârghia legală care să le permită angajarea de investiții în acord cu cele 5 noi priorități pe care le-am introdus, respectiv crearea de capacități industriale în domeniul apărării, infrastructură „dual-use” (utilizată de civili şi militari, deopotrivă), construirea de locuințe şi consolidarea rezilienței în privința accesului şi alimentătii cu apă a comunităților.
Am prezentat membrilor REGI cele mai importante elemente asupra cărora am căzut de acord cu Preşedinția Daneză a Consiliului European, alături de care am reuşit să convingem Parlamentul că este necesară adaptarea/ajustarea Politicii de Coeziune la noile provocări pe care Europa trebuie să le confrunte.
Astfel, domeniile cheie sunt investițiile în apărare, inclusiv în infrastructura duală („dual-use”), protecția civilă, infrastructura critică pentru energie, construirea de locuințe accesibile pentru familiile din clasa de mijloc, accesul şi alimentarea cu apă a comunităților, obiectiv deja cuprins în Strategia Europeană de Reziliență în domeniul Apei.
În iunie, când am prezentat în cadrul REGI versiunea preliminară a Raportului, subliniam că oricât de inovativi sau idealişti am fi nimic nu se poate realiza, durabil şi predictibil, fără a asigura securitatea pe continentul european. Evoluțiile din ultimele luni vin să confirme această stringentă necesitate, iar schimbările pe care le-am adus Politicii de Coeziune prin „Raportul privind evaluarea la jumătatea perioadei de bugetare” reprezintă, fără îndoială, baza de la care putem porni.
Rezumând, noile priorități permit statelor membre să „mute” – în mod voluntar – până la 10% din banii alocați prin cadrul bugetar multianual 2021 – 2027 pentru a finanța investiții în domeniile enumerate anterior. Cele trei regiuni româneşti de la granița cu Ucraina, inclusiv regiunea Nord-Est, se numără printre potențialii beneficiari ai flexibilizării Politicii de Coeziune, având la dispoziție 370 milioane de euro prefinanțare suplimentară ce poate fi utilizată pentru susținerea noilor priorități.
– europarlamentarul Dragoș Benea

Vrăjeală.. parca ar da din banii lui. Indatoreaza iar România forțat de alții