De ce tinerii nu se mai gîndesc la propria carieră?

Se aud multe…Cum că tinerii de azi nu se mai preocupă de școală, nu au gînduri pentru viitor și nici nu se gîndesc la o carieră. Răsună des zicala:”Trăiește-ți viața!” sau ceva de genul: „Trăiește-ți clipa!”. Astăzi nu se mai citește, nu se mai învață, astăzi este importantă moda, gașca și barul pe care îl frecventezi. Adesea, colectivul unei clase nu urmărește aceleași interese, chiar dacă au același profil, profesori sau exigențe. Viața este dură din toate punctele de vedere: obstacole materiale sau financiare, psihologice, fiziologice, sociale. Dar care poate fi cauza acestei „evoluții” a adolescenței?

Adesea, cei mai în vîrstă afirmă că tinerii sînt cam „destrăbălați”, cu capul în nori și inutili pentru că nu mai au nici o preocupare: nu studiază, nu lucrează și nici nu tind să facă acest lucru…

Sînt oare părinții de vină? Auzim mereu că tinerii se ceartă cu cei care i-au crescut pentru că aceștia nu se adaptează modernului, nu sînt de acord cu noile idei, tendințe etc. Tinerii îi acuză că nu le permit să se „manifeste”, nu au libertate și chiar sînt împotrivă la tot ceea ce vor să facă. Ajungem la vîrsta la care nu ne mai înțelegem, la adolescență. Aud des „mama ne sîcîie și este așa de obositoare”, iar tata „face pe durul cînd el habar n-are de mine”. Părinții sînt prea ocupați, și de la vîrsta de șase ani copiii stau cu cheia la gît, se văd doar seara, înainte de culcare! Dar cum se scuză această lipsă de educare, încă din cei mai fragezi ani ai copilăriei, cum se scuză „abandonul” lor pe toata durata zilei? Nimic mai simplu: situația materială. Este așa de greu, că nici cu două salarii nu se descurcă, și statul spune că noi progresăm…

Cum supraviețuiește un copil educat într-un anturaj de cartier? Cum să nu afle de droguri, de ce să nu încerce să fumeze sau să bea, ce, el este fraier?

Manipularea și profitarea de cel mai slab este „în floare”. Dar funcționează și „ideea de turmă” – ce face unul, fac toți. Majoritatea tinerilor sînt „de suprafață”, nimic nu este adevărat, trăim într-o lume virtuală. Prieteniile, aproape toate cu un interes, amabilitatea care nu apare decît cu un scop bine propus, superficialitatea.

Acum, cel care citește acest articol probabil că se gîndește „sîntem în 2004!”, și au dreptate: acestea sînt timpurile de azi și nu or să se schimbe.

Dar să revenim la carieră… Dacă întrebi pe cineva ce planuri are, dacă se mai gîndește la studii superioare, dacă mai are aspirații, răspunsul variază… Am auzit de „plec din Romînia, plec în străinătate după liceu, fac bani și văd eu dacă mă mai întorc în țară”, sau cei care nu sînt procupați de partea financiară spun că „lucrez la firma lui tata, oricum mi-o lasă mie…”. Și încă multe alte răspunsuri: „fac eu o facultate, o plătește tata iar apoi văd eu…” sau „nu știu, nici nu m-am gîndit” sau mult mai simplu, „ce-mi pasă!”.

Adolescenții sînt optimiști, uneori visează, speră și adesea se „lovesc” de zidurile vieții. Așa e societatea, viitorul Romîniei și totuși nu este totul chiar atît de negru, mai sînt cîteva speranțe…

Vreu să cred că tinerii sînt hotărîți, capabili de orice încercare a vieții, sînt puternici, și sînt mîndri că-s romîni…dar de unde? (Mădălina STURZU)