Patronilor nu le pasă de igiena magazinelor

Redacția Ziarul de Bacău

Inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bacău au trecut prin filtrul verificărilor peste 90 de magazine din întreg județul, iar concluziile nu sînt deloc îmbucurătoare pentru clienți. „S-au retras definitiv autorizațiile de funcționare la trei societăți, s-a suspendat activitatea temporar și s-au aplicat patru amenzi în valoare de 16 milioane de lei”, ne-a declarat doctorița Daniela Lupașcu, șef serviciul Inspecția Sanitară. La un magazin din apropierea localității Sănduleni, inspectorii DSP Bacău au retras definitiv autorizația. Magazinul a fost pîrît că nu respectă condițiile igienico-sanitare. Organele de control au reușit să pătrundă în magazin după două tentative. La prima, cînd patronul a văzut mașina inspectorilor, a închis ușa și nu i-a lăsat să intre. „La a doua tentativă, am lăsat mașina mai departe și am plecat la magazin ca și clienți. Am deschis poarta și, cînd am intrat, oamenii care beau la pahar au zbughit-o cu tot cu pahare, în spatele magazinului, spunînd că ei îl ajută pe patron să care niște saci de făină de porumb. Pesemne, erau învățați dinainte ce sa facă. La fel am pățit și la un magazin din Valea Seacă, dar aici va trebui să revenim cu controlul, pentru că nu am putut trece de ușa închisă”, a mai spus Daniela Lupașcu.

Inspectorii sanitari au suspendat temporar activitatea la alte trei societăți din Bacău. La o brutărie, au luat această decizie deoarece spațiul de producție era inadecvat, pereții erau mucegăiți, cu igrasie, depozitul de făină nu era aerat, iar drojdia era depozitată la o temperatură de păstrare improprie. Personalul care lucra aici nu cunoștea regulile elementare de igienă și nici nu avea efectuat controlul medical periodic. Aceeași decizie de închidere temporară a fost luată și în cazul a două „bombe” cu pretenții de baruri din Bacău, unde s-au găsit pereți afumați, crăpați, lipsă materiale de spălat și dezinfectat și instalații sanitare defecte. Cele trei firme își vor redeschide ușile pentru clienți cînd vor remedia toate aceste abateri. Organele de control au aplicat și patru amenzi, în valoare totală de 16 milioane de lei, pentru firme ce nu și-au dus salariații la controlul medical obligatoriu și pentru lipsa autorizației la un mijloc de transport pentru alimente. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.