Virgil Măgureanu își lansează o carte la Muzeul de Istorie

Redacția Ziarul de Bacău

Ultimul volum al cunoscutului om politic Virgil Măgureanu, „Declinul sau apoteoza puterii?”, va fi lansat la Bacău, astăzi, 24 februarie, la ora 14.00, în incinta Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, în cadrul întrunirii Cenaclului „Avangarda XXII”. Cît privește conținutul, este sugestiv motto-ul autorului. „Puterea – acest fenomen misterios și atît de obsedant! Pentru cei care o dețin, dar și pentru cei care nu o au și ar dori-o atît de mult”. „Declinul sau apoteoza puterii?” a ieșit din teascurile tipografice într-o ediție de lux. Despre carte și personalitatea enigmatică a celui care a condus, între 1990-1997, Serviciul Român de Informații, în prezent ieșit din primul front al vieții publice românești, vor vorbi doctor Gabriela Iacobescu, dr. Vasile Sporici, conf. univ. dr. ing. Ioan Viziteu, Petru Scutelnicu, Petre Isachi, Dan Petrușcă și Val Mănescu. În a doua parte a întîlnirii, după oferirea autografelor, va avea loc un colocviu pe tema cărții, în cadrul căreia autorul va răspunde întrebărilor scriitorilor băcăuani. Moderatorii întîlnirii vor fi Gabriela Iacobescu și Victor Munteanu. Celor interesați de ultimul volum semnat Virgil Măgureanu le recomandăm să aibă în buzunare minimun 174.000 de lei (cît costa cartea la apariția sa în octombrie 2003), plus încă 9 la sută TVA-ul introdus anul acesta. Adică, aproximativ 200.000 de lei. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.