~2 min lectură 0 comentarii

Thermoenergy începe furnizarea căldurii în Bacău, de joi, 25 septembrie

Gabi MIHAI

Thermoenergy Group S.A. a anunțat că, începând de joi, 25 septembrie 2025, poate furniza energie termică pentru încălzire în municipiul Bacău.

Decizia companiei vine în urma prognozei meteo transmise de Administrația Națională de Meteorologie, care arată că se vor înregistra temperaturi medii zilnice sub 10°C, conform prevederilor legale.

Cum se va face furnizarea

Potrivit Thermoenergy, începerea furnizării agentului termic pentru consumatorii de tip urban se va face după ce, timp de trei zile consecutiv, între orele 20.00–6.00, temperaturile medii zilnice vor scădea sub 10°C.

Prioritate la căldură vor avea instituțiile publice, precum grădinițele, școlile și spitalele. În paralel, asociațiile de proprietari pot solicita începerea furnizării în funcție de necesități.

Obligațiile asociațiilor de proprietari

Compania reamintește că asociațiile cu datorii nu vor beneficia de agent termic până la achitarea restanțelor. De asemenea, acestea au obligația să se asigure că instalațiile proprii de alimentare cu energie termică sunt în stare bună de funcționare.

Thermoenergy solicită, totodată, consumatorilor să verifice dacă lucrările la instalațiile interioare sunt finalizate, pentru a evita incidente precum inundarea spațiilor de locuit sau a subsolurilor, care pot apărea odată cu reluarea furnizării agentului termic

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.