La Spitalul Moinești a fost adus, miercuri, în stare critică, Vasile Burghelea, de 43 de ani, din Comănești. Salariat la Exploatarea Minieră Comănești, Burghelea își desfășura activitatea într-o galerie subterană, unde a fost strivit de căderea unui perete și a suferit un traumatism dorsalo-lombar. Pacientul a fost internat la Secția de Chirurgie, iar în prezent, starea sănătății sale este în afară de orice pericol. Împrejurările și cauzele acestui accident de muncă vor fi stabilite după ancheta ce urmează a fi finalizată de o comisie abilitată în acest sens. (Mihai VIERIU)
Accident de muncă în Mina Comănești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.