SINAXAR Sîmbătă, 28 februarie

Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Vasilie Mărturisitorul

Sinaxar romano – catolic: Pomenirea Sfîntului Roman

Duminică, 29 februarie

Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Ioan Casian și Gherman din Dobrogea

Un om avea mai mulți copii, iar cel mai mare dintre ei se numea Aviv. Acesta era mai sfios, postea și se înfrîna de la cele pe care alții le considerau permise în viața de zi cu zi. El s-a gîndit să se ducă la o mănăstire. Tatăl lui însă l-a oprit permanent. Nu de puține ori, tatăl grijuliu se supăra pe Aviv și-l certa pentru că era precum un călugăr. Îl întreba cu glas răstit de ce nu se implică mai mult în treburile cotidiene, așa cum fac și frații săi. Cu mult răbdare, tînărul nu-i răspundea răutăcios. Toți îl iubeau pentru înțelegerea și cucernicia lui.

Într-o zi, tatăl său s-a îmbolnăvit și dădea semne că se apropie de sfîrșitul vieții. Rudele socoteau că tatăl lui îl urăște și-l va lipsi pe el de partea lui de moștenire, căci tatăl era foarte bogat. S-au adunat și au mers la tatăl bolnav, căruia i-au spus: „Voim să te rugăm pe tine un lucru”. Iar el a zis: „Ce anume?” Și ei au continuat: „Pentru fiul tău Aviv, ca să nu-l lipsești pe el de moștenire”. Iar el i-a întrebat: „Oare mă rugați pe mine pentru acela care nu se îngrijește deloc de ale vieții, ci numai se roagă și postește? Chemați-l aici”.

Cînd fiul a intrat la tatăl său, acesta i-a spus: „Apropie-te către mine, fiule”. S-a apropiat, iar tatăl s-a întins la picioarele băiatului. Plîngînd, i-a zis: „Iartă-mă fiul meu și te roagă lui Dumnezeu pentru mine, ca să mă ierte milostivul Dumnezeu pentru aceasta, că te-am supărat în zadar. Că tu pe Hristos L-ai iubit, iar eu, ticălosul, am judecat lumește”. I-a chemat pe toți frații și a continuat: „De acum, fratele vostru Aviv vă este și tată, și stăpîn și să-l ascultați pe el, întru toate ce va porunci”. Apoi le-a a împărțit moștenirea.

Băiatul cel mare le-a dat săracilor partea sa. Și-a zidit pentru el o chilie, iar cînd a isprăvit-o s-a îmbolnăvit. I-a venit și lui vremea sfîrșitului. Unul din frații lui ședea lîngă dînsul, și i-a spus acestuia: „Mergi, frate, și fă mîngîiere în casa ta, că astăzi este zi sfîntă și praznic” (că era praznicul Sfinților Apostoli). „Cum te voi lasa pe tine?”, i-a răspuns fratele. „Mergi, iar cînd va veni vremea, te voi chema”. Cînd s-a apropiat ceasul, s-a sculat singur și a mers la ușa fratelui său. A lovit în ușă, iar fratele a știut că-l cheamă. Cînd acesta a ajuns la el, s-a culcat și și-a dat sufletul său Domnului. Toți L-au proslăvit pe Dumnezeu și s-au minunat de un sfîrșit atît de fericit.

Așa moare cel credincios. El de moarte nu se teme, nici de judecată, că acestea nu se vor atinge de el, după cum ne încredințează pe noi Domnul Iisus. „Cel ce asculta cuvîntul Meu și crede în Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.” (Ioan, 5, 24). Un asemenea sfîrșit preafrumos primește creștinul drept credincios după lupta și pătimirea din timpul vieții. De aceea este important ca fiecare dintre noi să se străduiască spre lupta cea neobosită pentru adevăr și credință, intrînd pe ușa cea strîmtă și fericit să-și sfîrșească alergarea sa. (Constantin GHERASIM)