~2 min lectură 0 comentarii

Medic de la Unitatea de Urgențe a Spitalului Județean Bacău condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a recunoscut că a luat șpagă

Gabi MIHAI

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a anunțat că a fost trimis spre soluționare Tribunalului Bacău acordul de recunoaștere a vinovăției într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită în cazul unui medic de la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Bacău.

Este vorba despre faptele comise la 19 mai 2025, când inculpatul A.O.M., prin intermediul lui M.S.D., a oferit suma de 300 de lei medicului B.G.D., specialist în cadrul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bacău, pentru a beneficia de consult și analize complexe, deși starea sa de sănătate nu reprezenta o urgență medicală.

Potrivit procurorilor, medicul ar fi acceptat mita pentru a presta servicii medicale care nu se impuneau în regim de urgență, încălcându-și astfel atribuțiile de serviciu.

În urma acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorii propun aplicarea unei pedepse de un an și patru luni de închisoare, cu suspendare, alături de o pedeapsă complementară de doi ani, constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorități publice sau în orice funcții publice, precum și a dreptului de a ocupa funcții ce implică exercițiul autorității de stat.

În acest interval, inculpatul va trebui să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunității, să participe la programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune și să respecte celelalte măsuri de supraveghere prevăzute de Codul penal.

În fața procurorului și în prezența avocatului ales, bărbatul a recunoscut fapta și a acceptat încadrarea juridică.

Parchetul subliniază că această etapă marchează finalizarea anchetei și transmiterea acordului către instanță, fără a afecta în vreun fel principiul prezumției de nevinovăție.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.