Rezultatele finale ale Concursului Interdisciplinar „Vrănceanu – Procopiu” Bacău, ediția a XXIV-a, 2025

Andra Juverdeanu

A XXIV-a ediție a Concursului Interdisciplinar de Matematică și Fizică ,,Vrănceanu-Procopiu”, inclus în Calendarul concursurilor naționale școlare, fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării, organizat de Colegiul Național „Ferdinand I” și Inspectoratul Școlar Județean Bacău, s-a încheiat.

Colegiul Național Ferdinand I

Între 5 și 7 decembrie, 77 de liceeni din mai multe zone ale țării și-au testat cunoștințele în această competiție de tradiție, unde, într-o singură probă, care a durat 4 ore, participanții au avut de rezolvat 2 probleme de matematică și 2 probleme de fizică, din programa de liceu aferentă clasei fiecărui candidat, ce a cuprins și materia anilor școlari anteriori. Nivelul acestora a fost unul de performanță, iar în final s-au acordat premii la fiecare an de studiu/clasă.

Conform regulamentului, distincțiile sunt, de regulă: un premiu I, un premiu al II-lea, un premiu al III-lea și mențiuni, în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute, iar numărul de mențiuni ce se pot acorda la fiecare an de studiu/clasă reprezintă maximum 15% din numărul participanților la anul de studiu/clasa respectivă, rotunjit la numărul întreg imediat superior, în cazul unui număr fracționar, cu respectarea ierarhiei valorice.

S-au acordat 25 de premii, după cum urmează:

  • la clasa a IX-a: premiul I – un elev de la Colegiul Național „Carol I” Craiova, premiul II – o elevă de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești, premiul III – Gavrilă Andrei de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău și 4 mențiuni pentru 4 elevi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci” Brăila și Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca;
  • la clasa a X-a: premiul I – Jicu Alexandru-Ioan de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău (cu punctaj maxim de 40 puncte), premiul II – un elev de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică Constanța, premiul III – Daraban Cristian-Gabriel de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău și 3 mențiuni pentru 3 elevi de la Colegiul Național „Emanuel Gojdu” Oradea, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani și Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești;
  • la clasa a XI-a: premiul I – un elev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara, premiul II – un elev de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești, premiul III – un elev de la Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț și 3 mențiuni pentru 3 elevi de la Colegiul Național ,,Ion Minulescu” Slatina, Colegiul Național „Mircea Cel Bătrân” Constanța și Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui;
  • la clasa a XII-a: premiul I – o elevă de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești, premiul II – un elev de la Colegiul Național „Traian Doda” Caransebeș, premiul III – un elev de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca și 3 mențiuni pentru 3 elevi de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara, Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra-Neamț și Colegiul Național Iași.

Premiile au constat în diplome.

Membrii Comisiei Centrale au fost prof. Elisabeta-Ana Naghi, inspector în Ministerul Educației și Cercetării – președinte onorific, prof. Ana-Maria Egarmin, inspector școlar general – președinte, prof. Vlad Ida, inspector școlar general adjunct – președinte executiv, prof. Maria-Monica Irimia, inspector de matematică și prof. Laura-Carmen Stratone, inspector de fizică la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, în calitate de vicepreședinți.

Președintele Comisiei de organizare a fost prof. dr. Lavinia Misăilă, inspector școlar general adjunct, și vicepreședinte, prof. Cristina-Elena Măgirescu, profesor metodist de matematică.

Întregul eveniment a fost sprijinit de Instituția Prefectului-Județul Bacău, Consiliul Județean Bacău și Primăria Municipiului Bacău, partener fiind Alumni Ferdinand.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.