Despre luni, marți, miercuri…

Mihaela BUFNILĂ

Vineri

Ce cumplit de greu atîrnă bagajele cînd „te întorci”! Chiar dacă nu-i vorba decît de un sac, cu siguranță e mai ușor decît la plecare!

Sâmbătă

Se pare că uneori e suficient doar să amintim de cîte ceva pentru a-l transforma într-o prezență: la Bacău e ceață. O ceață deasă, de început de lume parcă. Iar duhul lui Dumnezeu se mai preumblă încă pe deasupra apelor.

Luni

Nu voi ști niciodată dacă, în Gara de Nord fiind, „vin” sau „mă întorc”. Simt că există o filozofie a drumurilor și chiar o estetică a lor. Totul depinde de punctul de plecare.

Miercuri

Kafka mă înspăimîntă. Pentru că nu înseamnă că lucrurile pe care nu le cunoaștem nu există.

Luni

Dacă s-ar putea aduna într-o peliculă toate cadrele pe care le putem filma cu ochiul liber, lumea ar avea prilejul de a vedea un film de o frumusețe fără de margini. Nu cred în lipsa de timp. Există încă timp pentru toate.

Joi

Cred că iarna-i singurul anotimp care pleacă în șuturi: mai întîi chelnerițele care o mătură de pe trotuare, apoi mîțișori parșivi și mironosiți, florile astea cu blană care nu aparțin nici unui regn; mai tîrziu, cocarde de roșu și alb, semnul unei loje masonice ancestrale iar uneori, uneori e drept, și soarele care o fugărește din ultimele bălți. Și orașul arată ca un bărbat proaspăt ras.

Sâmbătă

De fiecare dată cînd sînt bolnavă mă simt trasă pe sfoară. Boala îmi creează complexe.

Luni

Diverși viruși au făcut din mine însămi parc de distracții. Mă simt frustrată, deși afară plouă. Și-i 2 martie. Dar numai afară. Pentru mine, februarie nu s-a ispășit încă. Am un simțămînt bisect.

Marți

Prima ramură de liliac din anul ăsta. Liliac adevărat și alb.

Miercuri

în zilele cu soare, oamenii pe care-i întîlnesc devin purtătorii unei frumuseți pe care au avut-o poate dintotdeauna, dar pe care n-o pot scoate decît atunci la iveală. Tot atunci apar zambilele și se deschid primele terase.

Joi

Sînt niște adieri și niște umbre și soarele se reflectă în vitrine într-un anume fel, și fiecare stradă are o culoare a ei, și există niște flori și o căldură pe care știu că nu le pot întîlni decît aici.

Sîmbătă

Primăvara e atît de aproape, încît ai putea-o atinge cu mîna. Fiecare bătaie nouă de aripi stîrnește adieri fără de care n-am fi decît o falsă imagine, reflectată, fără de viață.

Luni

Toate lucrurile astea – ca „Pădurea de mesteceni” a lui Wajda – de care te bucuri singur sînt nespus de triste!

Marți

Cînd primăvara doare prea tare te îmbraci și te plimbi prin Cotroceni. Și te întorci atît de obosit, încît adormi, uitînd de ce ai plecat.

Joi

Joi. Concert de clavecin. RTV. Sufletul meu în pendulare depășește amplitudinea maximă dincolo de orice închipuire sau limită obiectivă. tîlni decît aici.

Sîmbătă

Primăvara e atît de aproape, încît ai pute

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!