în sala de antrenamente a Clubului Sportiv Municipal Onești au demarat pregătirile lotului de haltere pentru actualul sezon competițional, sub conducerea maestrului emerit al sportului, Gheorghe Maftei. în paralel cu aceste pregătiri, conducerea clubului oneștean a luat măsuri organizatorice în vederea găzduirii în municipiul de pe Trotuș, în perioada 5-9 octombrie a.c., a finalei pe țară a Campinatelor Naționale de Haltere, la seniori și senioare. în organizarea competiției de la Onești s-a implicat și staff-ul Federației Romăne de Haltere, prin asigurarea condițiilor de concurs, de cazare și masă. Halterofilii de la CSM Onești își propun și anul acesta să cucerească un număr mare de medalii. Antrenorul Gheorghe Maftei va arunca în luptă următorii sportivi : la senioare, vor concura Cristina Maftei (48 kg), Dorina Roșca (53 kg), Oana Gal (58 kg) și Elena Teacă (75 kg), iar la seniori, Sandor Kurkui (56 kg), Atilla Farcaș (69 kg), Sebastian Dogariu (85 kg) și Dan Baba (105 kg). (Cătălin BUZINCHE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.