Zecile de locatari din blocurile șubrede din municipiul Bacău au strîns serios din dinți luni, cînd a avut loc ultimul cutremur. Problema nu-i deloc de neglijat, fiindcă sînt în tot orașul șase blocuri cu bulină și pe care specialiștii de la Inspectoratul Teritorial de Stat în construcții le consideră de grad de risc I. Asta înseamnă că acele blocuri, la un cutremur mai mare de șapte grade pe scara Richter, se prăbușesc. Din fericire, cutremurul de la începutul săptămînii n-a avut o intensitate atît de mare. Rămîne însă, problema blocurilor cu structură șubredă, care se pot nărui în orice clipă și pot înghiți, printre ziduri, zeci de vieți omenești.
în afara celor șase blocuri, mai sînt alte cîteva zeci de imobile care prezintă un risc de seismicitate de gradul II și III. Gheorghe Fesan, inspector șef în cadrul Oficiului Teritorial Bacău al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), spune că în situația cea mai gravă se află blocurile nr. 4, 6, 9, 10, 11 și 12 de pe strada Mărășești, incluse de specialiștii în siguranța în construcții în categoria clădirilor cu risc seismic de gradul I. „Sînt clădiri construite în perioada anilor ’60, peste care au trecut trei cutremure cu mare magnitudine. Este și motivul pentru care, de cîțiva ani, s-a declanșat o adevărată campanie de reabilitare a clădirilor incluse în grupa celor cu risc seismic de gradul I. Spre surprinderea noastră, deși condițiile erau mai mult decît avantajoase pentru proprietari, această acțiune nu s-a bucurat de o atenție prea mare din partea locatarilor imobilelor ce prezintă un pericol ridicat de avarie. Cea mai grăitoare în acest sens este situația blocului nr. 11 de pe strada Mărășești”, spune șeful ISC. Gheorghe Fesan mai amintește că sînt aproape trei ani de cînd atît specialiștii în construcții, cît și autoritățile locale se străduie să îi convingă pe locatarii acestor blocuri să accepte proiectul de consolidare a locuințelor inițiat de fostul Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (MLPTL). „Pentru locatarii cu venituri mici, așa cum sînt, după știința mea, majoritatea celor din acest imobil, costul lucrărilor de consolidare urma să fie asigurat de la bugetul de stat. Cu toate acestea, după aproape trei ani de la demararea acestui proiect, lucrările de consolidare a imobilului încă nu au fost începute. Mai mult, conform OG 20/94, proprietarii sînt obligați să își consolideze singuri imobilele. Cu toate acestea, rare au fost cazurile în care proprietarii s-au interesat de demersurile care sînt necesare în vederea executării lucrărilor de consolidare”, mai spune inspectorul Fesan.
Cei care își asigură locuințele pot fi socotiți pe degete
Dincolo de situația în care se află blocul nr. 11 de pe strada Mărășești, rămîne în discuție problema consolidării celorlalte clădiri din municipiu încadrate în rîndul imobilelor cu risc seismic ridicat. Conform aprecierilor făcute de specialiștii în siguranța construcțiilor, în Bacău există la această oră cîteva zeci de imobile catalogate ca avînd un risc de seismicitate de gradele II și III.
Printre imobilele cu risc de seismicitate de gradul II se află blocurile
nr. 15, 28, 36, 38 și 42 de pe strada 9 Mai, blocurile nr. 8, 14 și 16
de pe strada Cuza Vodă, blocul nr. 30 de pe strada Războieni,
imobilul cu nr. 28 de pe strada Ioniță Sandu Sturdza, blocul nr. 18
de pe Mărășești, 40 de pe Aleea Parcului, 65 de pe Bacovia, 30 de
pe Nicolae Titulescu și blocul nr. 10 de pe strada Caișilor.
Imobilele încadrate în rîndul celor cu grad II de seismicitate sînt construcții la care probabilitatea de prăbușire este redusă, iar în
eventualitatea producerii unui cutremur sînt posibile degradări fără a
fi afectate structurile de rezistență. Inspectorul Gheorghe Fesan mai afirmă că, la fel ca și în cazul celor șase blocuri de pe strada Mărășești, nici în cazul imobilelor catalogate cu un mai redus grad de seismicitate nu se manifestă interes din partea proprietarilor în a-și consolida locuințele, mai ales că, în acest stadiu, costul lucrărilor este mult redus. „Nu cred că la această oră mai există locatari care să nu fi fost înștiințați de pericolul la care se expun în situația în care nu își consolidează imobilele în care locuiesc, mai ales dacă acestea prezintă un risc de seismicitate ridicat. în acest moment, România se numără printre țările cu un număr ridicat de proprietari de imobile. Cu toate acestea, numărul celor care își asigură casele poate fi socotit pe degete. Măcar la viața lor să se gîndească, dacă nu țin la siguranța imobilului în care trăiesc”, mai spune inspectorul Fesan. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.