Despre modele, bunici și nepoți

„Domnule, nu știu cum să vă spun, poate greșesc ori nu, dar cei mai mulți tineri de acum nu au modele în viață! Sau, poate au, dar, în nici un caz, modele pozitive. Eu am 71 de ani și toată viața asta am avut pe cineva care mi-a fost un fel de far călăuzitor. în copilărie, a fost tatăl meu. Mai apoi, maistru chimist fiind, l-am avut drept model pe directorul nostru general, se numea Costache Sava, om drept, curajos, muncitor, modest, onest, soldat în slujba noului. Spuneați că l-ați cunoscut, nu-i așa că nu greșesc…?” Așa mi-am amintit de inginerul Costache Sava. Să fiu drept, și eu l-am avut model în viață. L-am cunoscut bine, cum să nu, eu eram, pe vremea aceea, redactor la ziarul orașului Onești, era pe la mijlocul anilor ’60, iar Costache Sava era directorul general al Combinatului Chimic Borzești, combinat încă în construcție. Ce om era Costache Sava…! Nu-l cunoșteau toți din Combinat, dar el era un mare om. Odată a intrat într-un vas uriaș ce urma să fie montat la Denora, instalație super-modernă a Combinatului. Acolo erau vreo trei muncitori care chiuleau – fumau și spuneau bancuri. L-au văzut – el, un bărbat mic de statură, slăbuț, în cămașă albă, cu mînecile suflecate -, intră, bă și stai cu noi la o vorbă, aici e viață, nu glumă, avem un director general care-i prost de bun ce-i, așa
i-ar fi spus inșii aceia, și el a intrat, a fumat cu ei o țigară, două, a plecat, iar a doua zi cei trei s-au trezit chemați la directorul general. Cînd au dat cu ochii de ăsta „prost de bun ce-i” au înlemnit. Dar Costache Sava le-a zîmbit, a scos țigări, i-a servit, a discutat cu ei de una, de alta, după care inșii au plecat crezînd că vor fi dați afară… însă n-a fost așa. în schimb, cei trei au devenit oameni de bază ai marelui Combinat. Nu știu nici acum, o fi legendă ori nu, dar ăsta era Costache Sava despre care-mi vorbește bărbatul acesta care mi-a zis, la un moment dat, zîmbind, că are „inversul lui 17 ani”, om care a lucrat peste trei decenii în combinat și s-a făcut remarcat de directorul general, bucurîndu-se, chiar, în multe cazuri, de sprijinul lui nemijlocit. „Domnule, – mie mi-a plăcut dintotdeauna să caut soluții, să inventez cîte ceva, să inovez și, poate din această cauză, unii oameni nu prea m-au avut la inimă. Știți cum e cu invidia omenească! Dar în Costache Sava am avut nu numai un sprijin, ci și un model. Păcat de tinerii de azi!…” Omul acesta se numește Vasile Lupu – nume de domnitor – și l-am cunoscut la o recentă expoziție de inventică organizată la Bacău. Acum e pensionar și locuiește tot la Onești, unde a muncit toată viața. Alături de el, un puști de zece ani, Bogdan Colpoș, care-i nepot. Amîndoi – inventatori. Pe o masă – diplome, cupe aurite, medalii, volume purtînd titluri ca: „Eureka – Bruxelles – 2002”, „Salonul Internațional al Invențiilor, Cercetării și Transferului Tehnologic – Iași, 2004” și altele. în aceste volume pot fi întîlnite și numele acestora doi – bunic și nepot, prilej de mîndrie, dar și de noi gînduri. Ei au venit aici și cu o parte din invențiile lor: Bogdan, cu două invenții pentru școală – Dispozitiv pentru șters tabla, și Toc pentru creta școlară -, iar bunicul, cu ceva mai complex, de felul Căruciorului cu bandă de rulare, medaliat cu aur la Bruxelles. Bogdan e un copil care nu mi se pare a fi chiar ca toți copiii. E foarte serios și sobru. Aș zice prea matur pentru vîrsta sa. „M-a copiat pe mine. La nouă ani și jumătate a făcut prima invenție. De fapt, dacă mă gîndesc bine, el m-a stimulat, într-un fel, după cum și eu îi sînt model în ceea ce gîndește și ceea ce face. De asta spuneam de modele. Ele sînt în familie, dar nu numai în familie. Uitați-vă, cunosc un tînăr care a terminat liceul și s-a oprit aici. Spune că nu-l mai interesează cartea deși nici în anii de școală nu l-a prea interesat. Păcat, mare păcat!… Cred că dacă în familie ar fi simțit o cît de mică aspirație spre învățătură nu s-ar fi lăsat copleșit de lene, și-ar fi pus intelectul la treabă…”
Observ, cu interes, că domnul Lupu e dominat de nobila idee a învățării, iar nepotul său, elev la Școala nr.8 din Onești, e premiant, ceea ce, împreună cu ipostaza de inventator – bunicul e convins că Bogdan e cel mai tînăr inventator din lume – îi va deschide un strălucit viitor. în ce mă privește, ca tată și bunic ce sînt, mă bucur să-l văd, în închipuirea mea, pe acest copil serios, dar totuși copil, un mare savant ce va purta mereu în suflet icoana bunicului său, care i-a fost și i-a rămas model în viață!…
Eugen VERMANiarul orașului Onești, era pe l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!