Folclorul a avut onorea să deschidă balul la „Zilele Bacăului”. Ce a urmat a fost un adevărat regal de folclor pus la cale de Maria Șalaru, coordonatoarea ansamblului de copii „Floricica”. De altfel, aceștia au urcat primii pe scenă, strîngînd primele aplauze de la cele cîteva zeci de spectatori care se adunaseră deja în fața scenei mari. între timp, în zonă au descins dintr-un autocar ultimul răcnet ansamblul „Busuiocul”. De urcat pe scenă, au urcat, însă, ceva mai tîrziu. Adică, după reprezentanțiile cel puțin remarcabile ale ansamblurilor „Balada” din Suceava și „Bradul” din Asău, dar și după regalurile susținute de vedetele Mariana Anghel și Margareta Clipa. Interesant e faptul că solista hunedoreancă a acceptat să cînte doar pentru cinci milioane de lei.
Seara de folclor a fost închisă de ansamblul „Ciobănașul”, dar formația coordonată de profesorul Mitică Pricopie a fost la un pas să nu mai urce pe scenă. „Domnul primar ne-a rugat să devansăm spectacolul cu jumătate de oră, pentru a face loc unei formații de muzică ușoară preferată de dumnealui. în aceste condiții am schimbat puțin programul”, a spus Maria Șalaru. O explicație care nu a avut, însă, darul să-l liniștească foarte mult pe profesorul Pricopie, care, la un moment dat, se gîndea foarte serios să boicoteze spectacolele următoare în care este programat să intre. Altfel, nici prezentarea spectacolului nu a fost lipsită de oarecare peripeții. Inițial, rolul de prezentator ar fi trebuit să fie asigurat exclusiv de Maria Șalaru, dar cum toată lumea „trăgea” de ea, aceasta a fost la un pas să clacheze. Noroc cu universitarul Ioan Viziteu, care i-a mai luat de pe cap o parte din sarcinile de prezentator, lucru de altfel recunoscut și de solistă. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.