Cadrele didactice din județul Bacău s-ar putea să plătească o cotizație dublă la sindicatul de care aparțin. Liderii Sindicatului Liber al învățămîntului (SLI) Bacău au propus dublarea cotizației plătite lunar de fiecare membru. „Vom propune în Conferința Județeană creșterea de la 0,5 la unu la sută din salariul brut a cotizației. Una dintre motivații o reprezintă faptul că doar noi și încă două județe mai percep un procent atît de mic. Dar cel mai important lucru care ne-a determinat să ne gîndim la această variantă este că intenționăm să mărim baza materială destinată dascălilor din județul Bacău”, susține Manole Chiriac, președintele SLI Bacău.
în prezent, un profesor cu un salariu brut de patru milioane de lei plătește la sindicat, în fiecare lună, 20.000 de lei, iar dacă reprezentanții dascălilor vor fi de acord, la ședința din noiembrie, ca indemnizația să crească de la 0,5 la 1 %, suma va ajunge la 40.000 de lei.
Potrivit liderilor sindicaliștilor băcăuani, sporirea bazei materiale înseamnă amenajarea unor locuri destinate exclusiv dascălilor. Este vorba despre o bază de agrement care să fie amenajată în apropierea Bacăului și care să includă cîteva camere de cazare, un restaurant, un teren de sport, adică un club în care profesorii să-și poată permite să petreacă un week-end liniștit. Totdată, sindicaliștii din Bacău vor să realizeze un centru de perfecționare dotat corespunzător, dar și o bibliotecă în care să se găsească aparițiile editoriale de ultimă oră pe care profesorii, educatorii sau învățătorii nu-și permit să le cumpere. O altă inițiativă vizează amenajarea unui club în oraș, în care să fie săli de gimnastică, o popicărie și un bar.
în prezent, în județul Bacău sînt înscrise în Sindicatul Liber al învățămîntului circa 9.000 de cadre didactice din totalul celor peste circa 11.000 de salariați din învățămînt. încasările din cotizațiile profesorilor băcăuani se ridică la peste 300 de milioane de lei, din care 30 de milioane de lei merg la București, iar cîte o mie de lei de fiecare sindicalist ajunge la filiala băcăuană a Confederației Sindicatelor Democratice din România, la care șef este tot Manole Chiriac. Potrivit șefului sindicaliștilor băcăuani, perioric, o parte din cotizațiile profesorilor se duc pe depozite bancare, a căror valoare se ridică în prezent la circa un miliard de lei. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.