„Nu vreau să mă leg de arbitraj. Tușierul a greșit grav”

Redacția Ziarul de Bacău

Așa a zis Ion Moldovan, antrenorul principal de la FC Argeș, după încheierea meciului cu FCM Bacău. Tehnicianul amintit, care încă mai stă pe banca tehnică la Pitești, a dat un minirecital la conferința de presă de vineri noaptea, de la care a plecat lăsînd în suspensie întrebări care veneau din toate părțile. A început elegant cu „trebuie să-l felicit pe Cristi Popovici pentru victorie”. S-a dezlănțuit apoi fără motiv și fără a fi provocat de cineva, începînd cu o propoziție penibilă: „Am întîlnit o echipă facilă. Ne puteam rezolva problemele cu punctele pierdute în meciul trecut. Am pierdut cel puțin un punct. Am și făcut greșeli majore în apărare”. „Argeșul” a avut un singur șut pe poartă, tot meciul. Totuși, Moldovan a pierdut trei puncte, jucînd de-a latul. Tot el a întărit: „Mi s-a părut ofsaid la faza golului băcăuan. Astfel de interpretări dau posibilitatea unora să se joace cu soarta antrenorilor. Nu vreau să mă leg de arbitraj. Tușierul (n.r., Megheșan) a greșit grav. Ca strategie a clubului FC Argeș, mergem pe a nu comenta arbitrajul. Sînt sigur că a fost ofsaid la golul Bacăului. Noi comunicăm prin telefon. Cei care au văzut reluările mi-au spus că a fost ofsaid. Prin prisma posesiei puteam să cîștigăm trei puncte. Argeșul n-a fost astăzi pe măsura Bacăului”. Moldovan se moaie și încheie prin fugă, înainte de a se fi terminat întrebările ziariștilor: „Remarc, cu plăcere, strategia Bacăului de a crește copii. Este una dintre greșeli cînd se renunță la așa ceva”.

„Toate echipele se pot mîndri cu posesie”

Cristi Popovici, antrenorul cu care FCM Bacău este pe locul al 6-lea în Divizia A după 9 etape, a contracarat spusele omologului său de la FC Argeș, aproape scuzîndu-se că l-a învins: „Nu comentez arbitrajul, nici dacă pierd. Probabil că toate echipele care vin aici cred că găsesc o echipă facilă. Toți se pot mîndri cu posesie. Noi am avut patru ocazii și este bine că am reușit să marcăm o dată. Cele trei puncte sînt foarte importante. Narcis luase un cartonaș galben, apoi a avut încă o intervenție la limită. L-am înlocuit ca nu cumva arbitrul să-i dea încă un avertisment și să rămînem în zece. Este un jucător de care nu ne putem lipsi”. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.