Lansare de carte la Moinești

Redacția Ziarul de Bacău

Biblioteca Municipală „Ștefan Luchian” din Moinești a găzduit, la sfîrșitul săptămînii trecute, în prezența unui public format în special din cadre didactice și elevi, lansarea lucrării „învățătorii în Literatura Română”. Lucrarea, tipărită în condiții grafice deosebite la Editura „Limes” din Cluj Napoca, are îi are ca autori, printre alții, și pe Serafina Ambăruș, învățătoare la Școala Nr.1 din localitate. „Acesată carte am analizat-o împreună cu doi profesori ardeleni, Ion Buzași, din Cluj, și Ioan Bordeianu, din Alba Iulia, și conține o antologie de texte din Literatura Română. Practic, este o lecturare din operele literare, atît poezii cît și povestiri, ce aparțin la 30 de autori. Prezentarea e cronologică, primul dintre ei fiind Mihai Eminescu și se încheie cu scriitorii contemporani”, a declarat Serafina Ambăruș. Volumul de față este un debut scriitoricesc pentru învățătoarea din Moinești, care se pregătește de editarea unei noi lucrări. „Aceasta va avea titlul «Dascălii de lîngă noi» și va cuprinde interviuri cu slujitorii catedrei din întreaga țară. Practic, va fi rodul muncii mele întinse pe o perioadă de cîțiva ani”, a mai completat Serafina Ambăruș. (Mihai VIERIU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.