După două zile de întreceri palpitante, în 10 probe speciale, care au avut loc la Scutaru, ânțărcătoare, Hîrja (2 probe), Slănic-Camping (2 probe), Cerdac, Leșunți (2 probe în locuri apropiate) și pe terenul Școlii de pilotaj „Titi Aur”, s-a încheiat ,,Raliul Moldovei”. Doar 14 echipaje din cele 30 aflate la start au încheiat această întrecere.
Victoria a revenit echipajului Constantin Aur/Adrian Berghea, care cu timpul total realizat (1:02:11,5) a cîștigat 10 puncte, ceea ce face să ocupe acum locul 3 în clasamentul general. Pe locul 2 s-a clasat echipajul Bogdan Marișca/Sebastian Itu, care își menține locul 2 în clasament, avînd acum 47 puncte. Pe locul 3 la „Raliul Moldovei” a ajuns echipajul Daniel Ungur/Petru Jucan. Surpriza o reprezintă clasarea pe locul 4 a echipajului Claudiu David/Mihaela Beldie – cei mai tineri cîștigători – ce au concurat pe un „Volgswagen Polo”, iar o dezamăgire în acest raliu a produs clasarea abia pe locul 14 a echipajului Emanuel Ilina/Flavius Cîmpeanu (locul 6 în clasamentul general).
Fiecare dintre cele 10 etape de concurs a avut lucruri spectaculoase în desfășurarea lor. Astfel, prima probă, la Scutaru (13,4 km), a fost cîștigată, în mod normal, de ocupantul locului 1 al clasamentului general Dan Gîrtofan/Dorin Pulpea, cu timpul de 08:28,6 minute, urmat în mod surprinzător de echipajul Cătălin Cismaru/Traian Arsenescu. Acest echipaj avea să cîștige proba a 2-a la ânțărcătoare (13,7 km), cu timpul de 08:35,3 minute, secondat de echipajul Constantin Aur /Adrian Berghea. Dacă în prima etapă au fost două abandonuri, în etapa a 2 a s-au înregistrat trei abandonuri (cele mai multe din toate etapele): echipajul Dan Gîrtofan/Dorin Pulpea a ieșit în decor, iar echipajele Dumitru Adrian Răspopa/Adrian Nemeș (care a reprezentat municipiul Onești) și Bogdan Samoilă/Florin Cojocaru au abandonat din motive tehnice. A treia probă specială a adus pe primul loc la Hîrja (6,5 km) echipajul Constantin Aur/Adrian Berghea, cu timpul de 06:15;9 care avea să cîștige și următoarele două probe speciale la Slănic-Camping (39,8 km) și la Cerdac (6,9 km). La proba a 3-a s-a înregistrat abandonul echipajului Mihai Leu/Ciprian Solomon (din cauza eșapamentului), iar la proba 4 a abandonat echipajul Cătălin Cismaru/Traian Arsenescu (au lovit un cap de pod). în proba 5 a fost exclus pentru o întîrziere de peste 15 minute echipajul Dudu Senchea/Gabi Lazăr, iar echipajul feminin Gabriela Dereu/Viorica Stanoiev a abandonat tehnic.
Proba 6 „Super Speciala BKP” de la pista „Titi Aur” – Hîrja (2,1 km lungime), singura care a fost păstrată de la raliul de anul trecut, a fost una dintre cele mai spectaculoase, cu derapaje, nori de praf și pietre aruncate de bolizii din concurs în curbe. Ea a fost cîștigată de echipajul Emanuel Mihalache/Valentin Hard, care se clasase pe locul secund în proba a 5-a.
Probele Leșunți 1 (7,8 km) și Leșunți 2 (7,8 km) au fost cîștigate de același echipaj Constantin Aur/Adrian Berghea, urmat de cuplul Bogdan Marișca/Sebastian Itu. După 8 etape se vedea că lupta pentru cîștigarea „Raliului Moldovei” se dădea între aceste două echipaje. Ultimele două etape au stabilit cîștigător echipajul Constantin Aur/Adrian Berghea (a cîștigat amîndouă probele speciale de la Hîrja 2 (6,5 km) și Slănic-Camping 2 (6,2 km) în aceste etape avînd un reveriment echipajul Claudiu David/Mihaela Beldie (în etapa 9) și Daniel Ungur/Petru Jucan (în etapa 10). De menționat că în regruparea pentru proba 7 echipajul Dinu Dragoș/Cristian Mocanu a abandonat, iar în timpul probei 7 a abandonat echipajul Dan Morar/Anton Avram (au ieșit cu autoturismul în decor, fără urmări). Acest echipaj se clasase în multe etape între primele cinci, ghinionul abandonului aducînd lipsa de pe podium. Ultimul abandon s-a înregistrat în etapa a 10-a, ultima, fiind al debutanților Alexandru Mitroi/Florin Hangu, ce au concurat pe un autoturism Honda.
Lui Constantin Aur i-a purtat noroc numărul de concurs101. La 41 de ani el este cel mai vechi pilot de raliuri ce participă la competiții din anul 1986. Victoria în „Raliul Moldovei” este a 46-a în palmaresul său. Ocupanții locurilor 2 și 3 sînt doi clujeni plini de ambiție: Bogdan Marișca (34 ani), avînd șase victorii în raliuri, în 2002 fiind vicecampion național absolut, iar Daniel Ungur (32 ani) aflîndu-se în primele locuri ale clasamentului general al Campionatului Național de Raliuri.
Un lucru trist, dar adevărat, la „Raliul Moldovei” a fost retragerea de pe linia de start de la Onești a echipajului Carmen Crăciun/Valentina Tomescu, în semn de protest față de modul abuziv în care au fost opriți să participe la această competiție a unor piloților, între care s-a aflat și cel clasat pe locul trei, Romulus Preda. „Chiar dacă gestul nu ajută prea mult, ne alăturăm celor ce au încercat să facă ceva”, au menționat ele.
„Raliul Moldovei” a reactivat viața nocturnă a oneștenilor
Desfășurarea „Raliului Moldovei” la Onești și în împrejurimi a prilejuit, pentru mii de oneșteni, participarea pînă la ore tîrzii la spectacolele fulminante ce au avut loc pe Bulevardul Oituz, pe marea scenă amenajată aici. Aici au evoluat în două seri, spre bucuria fanilor, trupele „Sistem”, „Blondy” și „Cargo”. Oneștenii au dansat și au cîntat, ceea ce a făcut ca viața de noapte a orașului, în general, să fie mult mai animată decît de obicei, mai ales că și vremea a fost călduroasă.
Mii de tineri s-au bucurat alături de cîștigătorii „Raliului Moldovei”, care tinde să devină o manifestare tradițională la Onești. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.