Elevii băcăuani care au depus cereri ca să beneficieze de subvenția de 200 de euro acordată pentru achiziționarea de calculatoare vor intra, de săptămîna viitoare, în posesia cupoanelor. Zilele trecute, la Inspectoratul Școlar Județean Bacău (ISJ) au sosit copoanele în baza cărora elevii pot achiziționa computerele. „Cupoanele vor fi trimise în școlile din care elevii au fost aprobați să intre în proiect. Ei au termen ca în timp de o lună după ce intră în posesia documentelor să achiziționeze calculatoarele”, ne-a declarat inspectorul Petru Botezatu, purtătorul de cuvînt al ISJ Bacău. Din județul Bacău au fost selectați să intre în programul derulat de MEC 461 de elevi de la școlile din orașe și din mediul rural, iar alți 11 vor beneficia de cei 200 de euro după ce în prima față au fost respinși de comisiile de validare din școlile în care învață. Interesant este că numătul total al dosarelor pentru acordarea acestui ajutor a fost de aproape 2.100 de persoane, însă după selecția dosarelor doar un sfert dintre solicitanți vor beneficia de acest drept. Listele cu numele elevilor pot fi citite pe site-ul http://euro200.edu.ro, site special constituit pentru acest scop. Potrivit legii, familiile cu venituri brute lunare sub 1,5 milioane lei pe membru de familie, care au în îngrijire copii elevi sau studenți, pot beneficia de un ajutor financiar de cel mult 200 euro pentru cumpărarea unui calculator personal. Calculatoarele achiziționate de elevi, prin ajutorul guvernamental de 200 de euro acordat în bonuri valorice, trebuie să fie noi și să aibă minimum un procesor la 1,6 GHz, 128 MB RAM și 40 GB hard-disk, sau echivalent. De aceea, acordarea ajutorului de 200 de euro este condiționată de angajamentul părinților de a completa suma necesară pentru achizitionarea unui computer nou. în situația în care furnizorul acceptă, diferența de preț poate fi platită și în rate. în Bacău există firme care spun că în aceste condiții elevii își pot achiziționa calculatoare fără să fie nevoie să pună prea mulți bani din buzunar. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.