România, țara corupției fără corupți

Redacția Ziarul de Bacău

14 funcționari publici din județul Bacău sînt cercetați pentru corupție

Cinci salariați din administrația publică locală și alți nouă funcționari din instituțiile publice descentralizate din județul Bacău sînt cercetați pentru corupție. „În județ există în lucru, în diferite stadii, 14 dosare ale unor salariați din administrația publică și serviciile descentralizate. Toate persoanele cercetate au funcție de execuție și nu s-a înregistrat nici un caz în care să fie acuzat de corupție cineva cu funcție de conducere”, ne-a declarat Radu Cătălin Mardare, prefectul județului Bacău. Excepție face doar Ioan Gavrilescu, șeful Oficiului Județean de Cadastru din Bacău, care a fost prins, în vara anului trecut, că a solicitat și a luat mită pentru eliberarea unor avize. Gavrilescu a primit o pedeapsă penală cu suspendare, în timp ce șoferul său, care ar fi intermediat „afacerea”, a fost condamnat la o pedeapsă mai mare.

Cele mai multe dintre dosare se află în stadiul de cercetare la Poliție și parchete și doar cinci dintre acestea au ajuns în instanță. Funcționarii publici sînt acuzați, în special, de luare de mită sau trafic de influență, fapte care constituie elemente ale corupției. Prefectul Cătălin Mardare nu a precizat instituțiile statului în care au lucrat sau încă mai lucrează funcționarii corupți. Cu siguranță, însă, printre acestea se află Direcția Finanțelor Publice, acolo unde returnările de TVA, spre exemplu, pot constitui un bun motiv pentru corupție. De altfel, și premierul Adrian Năstase a declarat, în cadrul videoconferinței de ieri, că recuperarea TVA, reeșalonarea obligațiilor către bugetul statului și organizarea licitațiilor reprezintă cauzele principale ale corupției în instituțiile publice și în administrația locală.

La nivel național există 3.195 de cazuri de salariați din administrația publică, serviciile descentralizate și societăți comerciale cu capital majoritar de stat care se află în atenția parchetelor sau instanțelor. Cum este dovedit de acum că în România există doar corupție, nu și corupți, în 40 % dintre cazuri, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale și doar 3 % dintre cei care iau șpagă sau abuzează de funcția lor au fost condamnați. Evident, 80% dintre cei cercetetați fac parte din personalul executiv (adică simpli funcționari), în timp ce numai 20 % dețin funcții de conducere. Premierul Năstase a insistat, demagogic, pe necesitatea unor măsuri urgente pentru stîrpirea corupției, fără să vorbească, însă, și de o reformă reală în justiție. (Nicoleta BICHESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.