Minutul 71 al meciului. Schimbare șoc pentru suporteri. Iese Narcis Răducan, intră Ionuț Matei. Puținii oameni din tribune nu bagă de seamă. Galeria fluieră. Narcis nu mai înjură schimbarea ca altădată. âși face cruce, smulge niște iarbă de pe gazon și se îndreaptă spre marginea terenului. Toți colegii pe care-i întîlnește în cale îl felicită. Unul dintre ei chiar pare a-l consola. în fine, idolul tribunelor părăsește terenul. Nu observă banca de rezerve a Bacăului. Se îndreaptă spre vestiare. âi strînge mîna lui Matei, apoi lui Dan Petrescu și dispare printre jandarmi. Pare ceva normal pînă acum, mai puțin înlocuirea sa. însă a fost scînteia care a declanșat, cel puțin pentru cîteva ore, scandalul. Seche l-a apostrofat, apoi Popovici l-a luat la rîndul său în șuturi: „ce a făcut, a trimis mingea de vreo patru ori în peluză”. Răducan s-a limitat să descrie conflictul cît se poate de diplomat: „eu mă bucur că spectatorii și colegii mei de echipă țin la mine”.
S-au împăcat?
Se pare că ieri părțile aflate în conflict și-au dat mîna. înaintea clasicei ședințe dinaintea antrenamentului, Popovici și Răducan au urcat în biroul președintelui Chivorchian. Răducan a părăsit primul încăperea, venind la vestiar mult mai liniștit decît plecase. Popovici a coborît ceva mai tîrziu și a intrat direct în ședința de analiză a meciului cu Sportul. Meci despre care cei mai mulți dintre „tauri” spun că a fost un adevărat noroc să cîștige un punct. A urmat antrenamentul.
Vine meciul cu Steaua!
înlocuirea lui Răducan a lăsat loc interpretărilor din partea microbiștilor. Aceștia spun că Narcis Răducan, și nu numai el, va fi scos pe linie moartă pînă la meciul cu Steaua, prin aceste procedee de înlocuire. Apoi Steaua va cîștiga, neavînd în față o echipă care să poată schița vreun gest. După aceea, Narcis va putea să-și continue cariera de fotbalist la FCM Bacău. Este o variantă care s-a născut în urma prieteniei dintre Gigi Becali și Dumitru Sechelariu și alimentată de tensiunile jucător-antrenor-patron din meciul cu Sportul. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.