Societatea Prest Serv, care se ocupă de prestarea serviciilor către populație, a acționat în judecată, numai în acest an, 145 de familii care au datorii cuprinse între 70 de milioane de lei și 100 de milioane de lei. Majoritatea datornicilor nu și-au achitat utilitățile de mai bine de trei ani. în general, datornicii moineșteni provin dintr-o categorie nevoiașă, membrii familiei au rămas fără un loc de muncă și nu au nici o posibilitate de a plăti apa, energia termică etc. Pe lîngă faptul că cei 145 de moineșteni au datorii la Prest Serv, aceștia sînt și chiriași, iar posibilitatea de a recupera banii prin executare silită este imposibilă. „Avem pe rol 145 de dosare și urmează să fie puse în executare. Greutăți întîmpinăm în faza executării silite, pentru că aceste familii nu au bunuri. Este foarte mică suma pe care o recuperăm în astfel de cazuri”, ne-a declarat juristul societății Prest Serv din Moinești. în perioada imediat următoare, 145 de familii din Moinești riscă să ajungă pe stradă din cauza datoriilor la întreținere. (Silvia RĂU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.