Pur și simplu

O mare descoperire științifică în care nu cred!

Un institut de cercetări medicale sau o academie de științe de nu mai știu unde a făcut o descoperire epocală; a inventat o pastilă sau o injecție contra nebuniei sociale. Să fie, cercetătorii ăștia de la nemți, de la ruși, de la americani, ori chiar de aici, de la noi? Nu-mi dau seama! Cert e că înainte vreme nebunii se caracterizau prin mania grandorii. Se credeau regi, împărați, generali și altele. In închipuirea lor, totul era ca și aevea. Astăzi nu mai poate fi asta caracteristica nebunului. Nebunia contemporană este o chestie de fapt, nu de imaginație. Nebunul de multe ori chiar ajungea conducător de popoare. A avut întîi mania, apoi a și realizat-o. A se vedea Hitler, Stalin, Dej, Ceaușescu, Honeker, Fidel Castro, Mao și cîți alții! Acum, în preajma alegerilor din România, mania grandorii a cuprins o mulțime de oameni. Cel puțin 10-12 încearcă să ne convingă că ei sînt adevărații noștri președinți de stat, geniile providențiale care ne vor scoate din sărăcie și ne vor băga în UE. Aș întreba pe cercetătorii cu pastila sau injecția: pe unul dintre aceștia îl tratează, sau îl consideră normal? Să vezi cum tac!
Gigi Becali, Petre Roman, Vadim Tudor, Miluț, Lia Roberts, Marko Bella, alți trei – patru avocați și oameni de afaceri, ba chiar Adrian Năstase sau Traian Băsescu trebuie injectați, sau nu?! Fostul președinte Emil Constantinescu a pretins alaltăseară că da, ar fi cazul! Dar el, oare, n-ar trebui tratat? Știe o mulțime de crime comise de actualii conducători, dar cît a deținut mandatul de președinte al statului a tăcut chitic. De ce, oare? I-a fost frică de Securitate, sau a fost pur și simplu neputincios?
De altfel, eu nu cred în eficiența medicamentului contra nebuniei social și nici nu știu dacă nu cumva trebuie blestemat. în definitiv, dacă un nebun se crede președinte și locul este vacant și nu dă loc la o revoluție sîngeroasă sau la o lovitură de stat cu mulți morți, pentru a fi legitimată ca revoluție, ce-i rău în asta!? Cu ce drept vine un savant cu pastila sau injecția ca să-l detroneze și să-l arunce înapoi la „Ape”, de exemplu, în mizeria din care izbutise să evadeze și să ne bage pe noi într-o mizerie și mai mare? Ar fi, aceasta, un bine? Nu văd! Nu-i bine nici pentru cei insignifianți în trecutul imediat, suferinzi de mania grandorii, nici pentru noi! Păi, e ușor lucru să te crezi președinte și printr-o pastilă sau injecție (care nu poate echivala cu o revoluție) să te întorci undeva în anonimat, să pierzi pînă și memoria caselor în care ai locuit sau ai vrut să locuiești (7-10, cîte or fi)?
Dacă nebunia celor atinși de o asemenea manie a grandorii nu ar costa foarte mult, ar fi bine! Dar costă enorm! Nebunii ăștia nici măcar nu sînt autentici. Cei autentici nu iau leafă, nu omoară, nu privatizează, nu cheltuiesc miliarde de dolari pentru partid, nu produc tulburări sociale, nici șpagă nu primesc. Sînt doar atinși de iluzii nerealizabile. Dacă mă gîndesc bine, fiecare dintre noi are un grăunte de nebunie cînd iluziile îl copleșesc. Cine nu are iluzii?! E singura noastră putință de fericire. Vai de cel ce nu le are, căci e începutul nebuniei! Că ne iluzionăm singuri, socotind pe unul sau pe altul mîna Providenței, asta-i altă problemă! E o nebunie mai mică. Să alegi în fruntea statului un nebun neautentic, cum sînt cei citați mai sus, asta mi se pare o adevărată prostie, nu nebunie. Pentru omul obișnuit, nebunul autentic care se crede împărat, rege, general sau președinte e un individ pașnic, un ins bolnav, capabil, totuși, să se înțeleagă foarte bine cu cei de seama lui. Dar cu cei atinși de mania grandorii, fără a fi declarați nebuni autentici, ce ne facem? Cheltuim sume enorme, ca pînă la urmă să vedem că avem de-a face cu un saltimbanc, că ne-am trezit prea tîrziu la realitate, după ce am pus ștampila tocmai pe acesta! Nu era mai bine să ne trezim înainte de a ne fi lăsat adormiți?
Se apropie alegerile. Ca ziarist, nu am dreptul să fiu partizan al nimănui. Rămîne în seama dumneavoastră, a electoratului, să hotărîți cu cine ne mai asociem iluziile. Doamne ferește să nu ne îndoape cineva cu o altă pastilă; cea a imbecilizării. Ne-ar costa, în continuare, foarte scump. Viața noastră plină de iluzii ar continua să fie ca vai de lume! E bine să căscăm ochii la promisiuni deșarte, la înșelăciuni cu țîrîita, la pensii, lefuri, medicamente, ba chiar și la cornul cu lapte! Să nu vă imaginați că Erasmus din Rotterdam a scris degeaba „Elogiu nebuniei”! Eu cred că era, mai degrabă „critica prostiei”, care tot un fel de nebunie este. (Vasile PRUTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!