Biserica din Obîrșia riscă să rămînă cu picturile neterminate

Redacția Ziarul de Bacău

O biserică din satul Obîrșia, comuna Izvoru Berheciului, a rămas cu picturile neterminate din cauza lipsei de bani. Lăcașul de cult cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil este vechi de peste 120 de ani și nu a fost niciodată pictat. în ultimii ani, biserica a început să se deterioreze, astfel încît pereții acesteia s-au umplut de igrasie. Recuperarea și pictarea bisericii a început în luna mai, dar în urmă cu două luni lucrările s-au oprit. Lucrurile au mers bine pînă cînd resursele financiare s-au terminat, iar pictorul a plecat.
Părintele Ciprian Năstac spune că pentru terminarea tencuielilor și a picturii ar mai trebui în jur de 70 de milioane de lei. „Biserica este pictată în proporție de 80 la sută. Noi vrem ca pînă dă zăpada să o terminăm, dar, din păcate, nu putem duce lucrările la bun sfîrșit din cauză că am rămas fără bani. în urma apelurilor pe care le-am făcut ne-am ales doar cu promisiuni. Mai este un veșmîntar care trebuie pictat, pe lîngă exteriorul care nu este încă terminat.
Enoriașii din satul Obîrșia sînt marea majoritate în vîrstă, pensionari de CAP, și au contribuit după posibilități. Unii au dat 500.000 de lei, alții au dat și un milion de lei. Am ajuns acum să fim presați de timp. Păcat de zilele frumoase pe care le-am pierdut. Mai trebuie să punem și centrală, gresie, dar mai întîi să vedem pictura terminată. în primăvară vrem să sfințim biserica din Obîrșia”, a spus părintele Ciprian Năstac.
Pictarea bisericii costă peste 300 milioane de lei. Finalizarea decorării depinde acum doar de bunăvoința sponsorilor pe care biserica din Obîrșia îi așteaptă. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.