Minciuni mici și mijlocii

Ștefan RADU

Cum începe să adie vînt de campanie electorală, România se umple de activiști de partid care își strigă-n gura mare dorința lor de a sprijini „întreprinderile mici și mijlocii”. Peste noapte, politicienii noștri devin insomniaci de-atîta grijă față de întreprinzătorul anonim. Dacă timp de patru ani nu se găsește cineva să asculte necazurile „chioșcarilor”, „tarabagiilor”, „meseriașilor” – apelative care au conotații peiorative – și a tuturor celor care își cîștigă cinstit pîinea, acum ei au devenit persoane extrem de importante. Mai deunăzi, reprezentanții PUR s-au rătăcit pe la Camera de Comerț a României și au ținut discursuri despre laptele și mierea pe care vor să o împartă către „întreprinderile mici și mijlocii”… Trec peste faptul că au avut un ministru ce a luat salariu doar pentru a gira acest domeniu fără a obține rezultate notabile… însă am început să mă enervez cînd aud asemenea dizertații. Am discutat cu mici întreprinzători care s-au săturat să tot fie „sprijiniți fără voie”. Ei nu cer de la stat decît să fie lăsați în pace. Politicienii se comportă precum Bulă care a întîrziat la școală vreo două ore pe motiv că a ajutat o bătrînă să traverseze bulevardul. „Bine, dar tu ai lipsit două ore…” – i-a reproșat profesorul. „Păi, atît mi-a trebuit să o convig să treacă strada…” – a răspuns loaza de elev.

La urma-urmei, ce înseamnă „întreprinderi mici și mijlocii”? O definiție clară, consemnată într-o lege, nu există. Noțiunea se referă, de fapt, la capitalul integral privat, la oamenii care și-au asumat riscul de a-și lua viața în propriile lor mîini. Aceste firme – bune doar în campaniile electorale – sînt cele care nu-și permit să întîrzie la plata taxelor și impozitelor, sînt cele care nu au dreptul la reeșalonarea miliardelor evazionate, sînt cele cărora nu le lipsesc autorizațiile de funcționare și acordurile speciale. Disciplinați și terorizați de stat, „întreprinzătorii mici și mijlocii” sînt – de fapt – singurii capitaliști adevărați pe care îi are România. Nu directorii generali de la combinatele falimentare sînt motorul economiei naționale. Aceștia profită de munca „sereliștilor” din care se acoperă găurile financiare provocate bugetului de stat prin fel de fel de „inginerii” executate cu acordul tacit al unor funcționari. Culmea este că în organizații cu nume pompoase precum cele patronale, asemenea manageri care au pîrjolit locurile pe unde au trecut vorbesc în numele capitalului pe care ei doar îl administrează. Nu înțeleg că averea nu este a lor. Ei doar slujesc la un proprietar (oricare ar fi el). Așa s-a ajuns, în România, ca oameni care nu riscă banii lor să vorbească despre capitalism și să impună reguli pe piață. în acest timp, clasa de mijloc (adică antreprenorii care tremură zilnic pentru afacerile lor) bate – mai mereu – la uși închise, sînt umiliți de politicieni gomoși și așteaptă ziua în care vor scăpa de „sprijinul” statului. Recent, Asociația Oamenilor de Afaceri din Bacău – o organizație ce reunește mai mulți întreprinzători care nu au intrat în jocuri politice și care și-au ridicat societățile doar prin efort propriu – a trimis o scrisoare către Camerele Parlamentului, Guvern, partide, administrație și au solititat dezbaterea publică a cîtorva probleme cu care se confruntă acest domeniu economic. Reacția celor abordați a fost aproape zero. Un semnal – mai mult protocolar – a fost primit de la liberali. Dacă acest lucru nu denotă rea-credință, atunci înseamnă că politicienii habar nu au despre ceea ce se întîmplă în țara asta. Asociația Oamenilor de Afaceri cerea, printre altele, promovarea în regim de urgență a unei Legi a capitalului privat care să stabilească – în sfîrșit! – regulile jocului în economia românească și direcția către care ne îndreptăm. Există un fel de jenă la conducătorii noștri atunci cînd pronunță cuvinte precum „capitalism” sau „capitalist”. Unde vrem să ajungem? în China, la economia socială de piață a lui Deng? Așa să fie, dar să o știm și noi!… Respectul față de proprietatea individului și garantarea acesteia sînt principii fără de care planurile cincinale ale lui Ceaușescu nu pot fi abolite.

De fapt, dincolo de sloganul electoral cu „sprijinirea IMM” se află o intenție extrem de periculoasă: pe motiv de „ajutorare”, statul se implică în deciziile capitalului privat. „Sprijinul” ia dimensiunea unui control insinuant și grav. Dacă proprietatea este inalienabilă, atunci capitalistul și statul pot intra doar într-o relație de negociere de pe poziții egale și libere. A folosi fonduri bugetare în scopul subordonării capitalului privat nu definește o economie de piață funcțională. Nu sînt necesare legi speciale, împărțite pe dimensionarea subiectivă și funcționărească a firmelor. Legea este la fel pentru toată lumea, iar „sprijinul” ce se reclamă de la administrația de stat este necesar pentru întreaga economie națională, în ansamblul ei. Altfel, rămînem la stadiul de clientelă politică, scutiri și subvenții pe criterii doctrinare, contracte fără licitații și alte asemenea aberații structurale care ne îndepărtează de lumea modernă de pe acest continent. „Minciunile mici și mijlocii” servite în campania electorală sînt la fel de periculoase precum „cadourile de la greci”: totdeauna trebuie să te întrebi ce interese ascund. nu există. Noțiunea se referă, de fap

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!