CNVM a băgat în ceață SIF-urile

Redacția Ziarul de Bacău

Adunările generale ale acționarilor societăților de investiții financiare (SIF) convocate pentru modificarea actelor constitutive, cu începere de mîine, 29 octombrie, nu au nici o șansă de a fi statutare. Adunările au fost ordonate de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare – CNVM, care le-a fixat și ordinea de zi, dar fără a se face precizarea ce se va întîmpla în cazul în care acestea nu vor fi statutare datorită cvorumului. Aceste adunări nu pot fi ținute dacă la ele nu sînt prezenți majoritatea acționarilor – fie fizic, fie prin procură sau prin voturi trimise prin poștă. Fiecare dintre cele cinci SIF-uri are mai mult de nouă milioane de acționari. Este limpede că majoritatea ar însemna, în acest caz, peste 4,5 milioane de acționari – cvorum imposibil de întrunit, orice s-ar întîmpla.
Prima dintre societățile care au convocat adunările este SIF Moldova Bacău. Adunarea acționarilor ar trebui să aibă loc mîine, la primul termen, sau sîmbătă, la al doilea termen. La cvorumul impus de CNVM sigur, însă, nu va avea loc. De o asemenea situație și-a dat seama și CNVM, acum circa două săptămîni. Atunci, Comisia Națională a dres busuiocul cu un alt ordin, anume ca SIF-urile să permită votul acționarilor vizavi de punctele de pe ordinea de zi trimis de aceștia prin poștă. Comunicarea ordinii de zi a fost făcută de SIF Moldova inclusiv prin presă. La aceasta au urmat alte comunicări către acționari, cum că ei pot vota și prin poștă, apoi că pe ordinea de zi se mai adaugă și un punct privind adoptarea unei hotărîri cu privire la menținerea, modificarea sau eliminarea prevederilor cuprinse în Statut referitoare la emisiunea, deținerea și vînzarea acțiunilor. Anunțurile repetate au costat, evident, bani buni, dar eficiența lor nu se întrevede, pentru că marea de acționari este greu de presupus că au stat în ultimele două săptămîni numai cu ochii pe ziare, pentru a ști ce au de făcut. Așadar, nici prin poștă nu vor veni, cu siguranță, multe voturi, astfel încît cele peste 4,5 milioane de voturi nici pe departe nu vor fi în veci pe masa prezidiului AGA.

Acționarii ar trebui să voteze mîine chiar soluția pentru un cvorum lejer

Culmea este că pintre temele asupra cărora ar trebui chestionați mîine acționarii SIF Moldova este și răscumpărarea acțiunilor reziduale (între 10 și 50% din numărul total de acțiuni la cele cinci SIF-uri), precum și destinația acțiunilor odată răscumpărate. SIF Moldova are numai 10% acțiuni reziduale, dar și așa este enorm. SIF-urile au înregistrat, în 1996, milioane de acționari care au primit acțiuni. Acest balast nu este profitabil, pentru că niciodată un acționar care deține cîteva acțiuni ale acestei societăți nu se va deranja să vină în AGA (mulți nici nu știu că sînt acționari). Răscumpărarea acțiunilor de către SIF este o soluție de viitor. Dar cum va avea loc practic? Dincolo de dificultățile procesului, sînt mai multe alternative în legătură cu aceste acțiuni, odată răscumparate: să fie anulate, vîndute pe piața de capital “la bucată” sau în pachete mai mari. La prima vedere, cea mai profitabilă variantă pentru SIF-uri este să-și vîndă acțiunile în pachete care să reprezinte maximul admis de deținere (0,1% în prezent). De aceste acțiuni pot fi interesați investitorii instituționali mari, care erau nevoiți pînă acum să urce prețul la Bursa de Valori București pentru a acumula un pachet mai important. Este singura soluție ca prețul acțiunilor să nu scadă prin supraoferta din piață (acest lucru se va întîmpla dacă acțiunile sînt vîndute la bucată la Bursă). Anularea acțiunilor ar scoate în mod inutil banii din vistieria SIF și, chiar dacă se va obține în final un acționariat mai implicat în viața societăților, valoarea activului net unitar va scădea. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.