Asistenții medicali din județul nostru vor paticipa la sfîrșitul acestei săptămîni la o serie de cursuri de perfecționare și un simpozion. „Aceste manifestări sînt organizate în cadrul programului de educație continuă a asistenților, în care trebuie să se adune punctele necesare păstrării dreptului de liberă practică”, ne-a declarat Minodora Chicea, președinta Ordinului Asistenților Medicali și a Moașelor din România, filiala Bacău. La sala „Ateneu” va avea loc vineri, 29 octombrie, de la ora 13.00, simpozionul intitulat „Managementul stresului”. Participanții vor obține cîte zece credite. în același timp, la Spitalul Onești se va organiza un curs în care asistenții vor afla mai multe despre infecțiile intraspitalicești. Sîmbătă, tot la Onești, dar și la spitalul Penitenciarului din Tîrgu Ocna, vor avea loc alte două cursuri de perfecționare. Asistenții participanți vor obține cîte 15 credite. Un asistent medical trebuie să strîngă în trei ani 150 de credite prin participarea la diferite forme de specializare și perfecționare. Fără acestea, el riscă să își piardă dreptul de practică și, implicit, locul de muncă. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.